Regina frumuseții din Leenane
Martin McDonagh
Regina frumuseții din Leenane
Traducere de: Upor László
Data premierei: 2013-09-28 (10 ani în urmă)
Englezul de origine irlandeză Martin McDonagh își scrie piesele de mare succes despre îndepărtatele meleaguri irlandeze într-un stil inconfundabil. Ne înfăţişează destine tragice, mărunte, aflate în situaţii limită, aparent fără ieșire, cu o cunoaștere profundă a naturii umane, cu mult umor negru, sfâșietorși deseori în culori terifiante. Felul în care eroii noștri de zi cu zi se luptă cu marile probleme ale vieții e impresionant, emoționant, dar şi amuzant.
Premiera absolută a piesei Regina frumuseții din Leenane a avut loc în anul 1996, iar în limba maghiară textul a fost pus în scenă pentru prima dată în 1997, în traducerea lui Upor László, regizorul spectacolului timișorean.
Acest mic sat irlandez numit Leenane se află foarte departe de Timișoara, Novi Sad sau chiar Budapesta. Dar întâmplările din această piesă sunt de zi cu zi, chiar şi aici. Sper sincer că răsturnările de situaţie şi momentele cele mai dramatice din piesă îi sunt cunoscute spectatorului numai din auzite. Rar mai găsim printre noi pe cineva atât de norocos/ghinionist, care să nu fi experimentat pe propria-i piele agoniile, respectiv frumuseţea ciudată şi profundă a relaţiilor dintre personajele interdependente, fără nicio speranţă. Aşadar Leenane este aici, iar noi suntem acolo în Leenane. - Upor László
Roluri
Mag | Csoma Judit |
Maureen | Magyari Etelka |
Pato | Bandi András Zsolt |
Ray | Dévai Zoltán |
Informație
Regia | Upor László |
Decor | Albert Alpár |
Costume | Balázs Gyöngyi |
Asistent regie | Crăcea Ádám |
Regia tehnică | Deák Irén |
Sufleur | Czumbil Marika |
Afiş | Benedek Levente |
Foto | Bíró Márton |