Frica, neîncrederea, vulnerabilitatea și agresiunea stau ghemuite pe rafturile sufletului. Pe dinafară, nu transpare nimic. Degeaba scrijelim glazura, foarte rar vedem dincolo de suprafaţă. Vitrine murdare. Gesturi ambigue. Mesaje mâzgălite. Ordine opuse. Deodată. Ne obişnuim cu lacrimile. Şi cu zâmbetele contrare. Ne agăţăm de convingeri potrivnice. Mai putem, oare, să ne privim direct în ochi? De ce ne stau gândurile cu ochii plecaţi?