Arhiva

Folosind universul vizual al realității magice, Forgách András a creat lumea volumului de nuvele Eram 12 femei, inspirat probabil de gândirea în cheia sistemului nervos feminin, mai puțin cunoscut autorului, dar considerat mult mai senzual decât cel al bărbaților. Textele devin astfel magice, prezentând în același timp probleme de zi cu zi, cu un umor nemaipomenit. În acest spectacol vor fi interpretate poveștile câtorva femei extraordinare, interconectate de piese muzicale slow, plasate întrun ambient de vis, conceput de Albert Alpár.


„Da, în mod josnic, l-am înşelat pe Sanyi cu Jacques, în ciuda faptului că ne-am promis sinceritate totală cu Sanyi, şi totuşi l-am înşelat, pentru că nu cred în sinceritatea totală şi exclusivă; depinde de situaţie şi circumstanţă.” (Baie de spumă)

„Sunt neliniştită. M-a luat de soţie un eschimos.” (Căţelul cu aspect de pasăre, care îşi iubeşte patria)

„Din partea mea un obstacol îl reprezenta căsătoria şi cei doi copii adolescenţi de acasă, aflaţi tocmai la cea mai dificilă vârstă, iar în calea lui Tom stătea acea piedică derizorie, în afară de mama foarte bolnavă, pe care o adora, că, după propria-i mărturisire, n-a prea avut de-a face cu femei înaintea mea (...).” (Mică întâlnire cosmică)

*Spectacolul a avut premiera de Ziua Dramaturgiei Maghiare, 21 septembrie, care  marchează premiera spectacolului „Tragedia omului” de Madách Imre, din 21 septembrie 1883.

 

Am crezut că pot merge oriunde vreau să merg.
Am crezut că pot iubi pe oricine vreau să iubesc.
Am crezut că pot mânca oricât vreau să mănânc.
Am crezut că pot dormi oricât vreau să dorm.
Am crezut că nu voi simți durere.
Am crezut că oamenii mă vor asculta atunci când vorbesc.
Am crezut că îmi voi iubi familia.
Am crezut că îmi voi iubi viața.

Dar nu e așa.