„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)

Tradus RO prin supratitrare

„Michelangelo Merisi, m-am născut în Caravaggio, regiunea Lombardia, situat la 25 de grade, 29 de minute şi 52 de secunde latitudine nordică şi 9 grade, 38 de minute şi 35 de secunde longitudine estică. E fără ieşire la mare, a trebuit să vin aici. Dacă mare nu e, atunci trebuie s-o iei din loc. Să strângi totul şi să nu te mai întorci. Nu-mi amintesc de prima iubire. Nici n-a existat o primă iubire. Amor vincit omnia. Iubirea le învinge pe toate. La naiba învinge iubirea toate.  De la bun început am prevăzut catastrofa, s-o împiedic însă n-am putut, iar catastrofa s-a petrecut, de fapt, cu mult mai repede decât am putut să-mi dau seama. Nu ciuma, nu de ea vorbesc. Ciuma a fost biruită de episcopul Carlo, la Milano. Episcopul Carlo ştia precis cum se poate învinge ciuma. S-a dezbrăcat în pielea goală, şi-a pus o pelerină de pănură şi, cu capul gol, desculţ, pe umăr cu o uriaşă cruce de lemn, a defilat de la portalul Domului până la bazilica Sant’Ambroggio, unde, pe locul amvonului, se află acel străvechi sarcofag roman. În faţă, călugări goi se flagelau, după trupurile goale, uscate ale călugărilor urmau băieţii-ministranţi – şir alb-negru de mici îngeri ai morţii – cu cădelniţe, apoi episcopul Carlo, iar la sfârşit, la o depărtare sigură, marea gloată, întregul Milano. Mulţimea curge, tăcere, plesnete de bici pe spatele goale. Picioarele murdare de noroi, sângerând abundent ale episcopului Carlo. Sânge adevărat. Tăcere adevărată. Când a ajuns, episcopul cel chinuit a urcat pe amvonul bazilicii Sant’Ambroggio şi a spus: ciuma sălăşluieşte în sufletele voastre, de acolo dă năvală pe furiş. Acum însă, o să alung ciuma din inimile voastre şi o s-o aşez aici, în acest sarcofag, ca să nu mai iasă nicicând. Aşa a învins episcopul Carlo ciuma albastră. Un episcop gol: liniştitor spectacol. Pentru mine, echivalează, în orice caz, cu o mărturie dumnezeiască.” (Visky András - Caravaggio Terminal)

CRONICI:

Mircea Morariu - Văzul, auzul, povestea, www.contributors.ro

Irina Wolf: Regal cultural maghiar la București, actualitate.ro