Totul devine viu în chioșcul circarului de la doamna baronesă Zeppelin, în timp ce doi comedianți caută răspunsuri la câteva întrebări importante:

- De ce privesc doi oameni un lac zile întregi?
- Ce este viața?
- Vânătoare de comori? Goana după iluzii?
- Ce cauță un om într-o viață întreagă?
- Succes?
- Răspunsuri la întrebările sale?
- Poate chiar pe sine?
- Ce caută actorul într-o viață întreagă?
- Succes?
- Răspunsuri la întrebările sale?
- Poate chiar pe sine?
- Dacă omul caută comori profane, atunci ce caută actorul?
- Cât de încurcate sunt căile spre succes?
- De cât timp/ experiență e nevoie ca să nu faci nimic, dar să ai prezența pe scenă? Și în propria ta viață?
- Douăzeci și cinci de ani?
- Treizeci?
- Aurora boreală...

În labirintul acestor întrebări aparent serioase, se poticnesc doi showmani aflați în căutarea a douăsprezece scaune. Schimbă costume pentru douăzeci și cinci de roluri într-o comedie pastorală tragi-comico-istorică pur-sânge. 


 

CRONICI:

Repetiția de teatru
de Mircea Morariu
15 ianuarie 2020
 

Nu știu câți dintre cei care posedă o cultură medie ar putea răspunde la întrebări precum cine au fost Ilia Arnoldovici Feinzilberg și Evghenii Petrovici Kataev și care ar fi importanța lor pentru literatura rusă.

Respectivii sunt însă infinit mai cunoscuți datorită pseudonimului Ilf și Petrov cu care au semnat cele mai cunoscute dintre creațiile loc comune - „Douăsprezece scaune" și „Vițelul  de aur" - în care critică birocrația, lăcomia și noii profitori care au înflorit în atât de bizara și, până la urmă, inexplicabila perioadă a NEP-ului. Un fel de perioadă a socialismului de piață, un experiment economic, politic și social îngăduit de Lenin începând cu anul 1921 și încheiat în 1929. Perioadă pe care unii o compară cu ceea ce s-a întâmplat în China după 1978, adică după moartea lui Mao și înlăturarea așa-numitei „bande a celor patru". Cele două cărți, ca și scrierile unui Mihail Bulgakov sau Mihail Zoscenko, trebuie să fi fost hrănite de un curaj nebun din partea autorilor, căci, dincolo de elementele atenuant-conformiste, de intervențiile moralizatoare, ele spuneau adevărul despre câtă minciună ascunde orice formă de comunism.

În „Douăsprezece scaune" își face apariția unul dintre cele mai populare personaje din respectiva literatură rusă - Ostap Bender - care își va continua periplul și în „Vițelul de aur".

Cine e Ostap Bender? Un escroc de mare clasă care îl păcălește pe Ippolit Matveevici Verobianinov, un nobil decăzut, ajuns umil funcționar la Stat să îl însoțească în aventura de recuperare a bijuteriilor familiei, ascunse în niște scaune, de soacra acestuia înainte de venirea la putere a bolșevicilor. Scaunele respective au supraviețuit avatarurilor timpurilor numai că au fost vândute bucată cu bucată la un târg. Ostap Bender și Ippolit Matveevici pornesc în căutarea lor, operațiune ce se dovedește finalmente inutilă. Diamantele au fost găsite mai demult și folosite în scopuri „nobile" de puterea sovietică.

Spectacolul „Contesa Zeppelin și mobila stil", pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" din Timișoara de regizoarea Kedves Emöke cu doi dintre cei mai cunoscuți și mai titrați actori ai trupei - e vorba despre Mátyas Zsolt Imre și Bandi András Zsolt - toți trei având și calitatea de autori ai scenariului dramatic - respectă în linii mari canavaua din „Douăsprezece scaune". Pe care o transformă, contemporaneizează, reformează. O întoarce pe toate fețele. Povestea e construită pe schema clasică a călătoriei - o călătorie cu obstacole și cu peripeții - turnată în formula teatrului în teatru.

Ostap Bender și Ippolit Matveevici sunt doi actori care pornesc în căutarea comorii care ar putea să le aducă un fabulos câștig. Să îi facă milionari. Totul se petrece în rama generoasă a unei repetiții de teatru. Pe care cei doi o încep cam fără chef, filozofând despre felul în care poate fi redat scenic nimicul sau despre teoriile lui Zeami - și care continuă ilustrând disponibilitățile lor ludice, de metamorfozare. Mátyas Zsolt Imre și Bandi András Zsolt ne arată în răstimpul a două ore câte feluri de comic, dar și câte feluri de râs există. Și cât de amplă le este paleta interpretativă. Ambii protagoniști joacă mai mult de 20 de personaje. Poate chiar 25 de căciulă. Sunt, rând pe rând, căutătorii și posesorii câte unuia dintre cele 12, de fapt, 11 scaune. Sunt tineri și bătrâni, bărbați și femei deopotrivă, de unde și recursul la travesti. Spectacolul se prezintă sub forma unui continuum de pastile comice, de râs în crescendo. Care nu iese niciodată din limitele atât de fragile a tot ceea ce înseamnă bun-simț scenic, dar și bun-simț tout court. Aici făcându-se simțită prezența regizoarei.

 Cum spuneam, scaunele respective s-au risipit în cele patru zări. Pentru a le găsi e nevoie de resurse. De bani. Ocazie pentru interpreții Mátyas Zsolt Imre și Bandi András Zsolt să intre în dialog cu spectatorii, să-i implice în spectacol, să îi facă participanți la joc. Să rupă astfel zăgazurile dintre iluzie și realitate. Aici cred că rezidă cel mai mare, cel mai semnificativ merit al montării. Care se joacă la cea mai înaltă tensiune și datorită decorului cu multe uși și încă și mai multe ieșiri (până când nu sunt folosite nici nu se lasă bănuite) datorate scenografului Albert Alpár.  Mai avem și proiecții video. Un zeppelin în zbor. Însoțit de muzica lui Cári Tibor.  
Sursa: Revista Amfiteatru

Ilf & Petrov by Matyas & Bandi, cronică de Marian Sorin Rădulescu, 05.01.2020