Incendii

Wajdi Mouawad
Incendii
Traducere de: Molnár Zsófia
Data premierei: 2014-05-09 (10 ani în urmă)
Într-o lume pe care foarte mulți dintre noi o percepem ca fiind tot mai rece și mai individualistă, trecutul şi poveștile înaintașilor noștri rămân adesea într-un plan secundar. Dar nu ne putem raporta just nici la prezent, nici la viitor fără să privim în trecut, căci acolo se află „adevăruri care nu pot fi revelate decât cu condiţia de a fi descoperite”, după cum susține unul dintre personajele centrale din piesă.
Montat în premieră națională la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, textul Incendii de Wajdi Mouawad (canadian de expresie franceză, cu origini libaneze), este o poveste de tip puzzle despre pierderea unui trecut misterios și plin de tenebre, ce se lasă cu greu recuperat. Subiectul reprezintă parcursul sinuos și inițiatic al gemenilor Jeanne și Simon, în încercarea acestora de a decripta trecutul mamei lor care, înainte de moarte, a tăcut cinci ani de zile.
Piesa a fost adaptată pentru filmul omonim nominalizat la premiile Oscar la categoria „Cel mai bun film străin” al anului 2011.

Roluri
Nawal (la 14, 15, 16 şi 19 ani) | Lőrincz Rita |
Nawal (la 40 şi 45 ani) | Magyari Etelka |
Nawal (la 60 şi 65 ani) | Tokai Andrea |
Nihad | Molnos András Csaba |
Jeanne | Éder Enikő |
Simon | Kiss Attila |
Hermile Lebel | Bandi András Zsolt |
Sawda | Borbély B. Emília |
Antoine Ducharme | Mátyás Zsolt Imre |
Wahab | Vass Richárd |
Jihane | Magyari Etelka |
Nazira | Tokai Andrea |
Elhame | Borbély B. Emília |
Ralph | Molnos András Csaba |
Medicul | Kocsárdi Levente |
Abdessamad | Dukász Péter |
Abdessamad | László Sándor |
Soldatul | Molnos András Csaba |
Ghidul | Kocsárdi Levente |
Portarul școlii | Mátyás Zsolt Imre |
Malak | Mátray László |
Malak | Horányi László |
Fotograful | Kocsárdi Levente |
Chamseddine | Dukász Péter |
Chamseddine | László Sándor |
Informație
Regia | Radu-Alexandru Nica |
Decor | Irina Moscu |
Costume | Ioana Smara Popescu |
Compozitor | Vlaicu Golcea |
Asistent regie | Dobre Júlia |
Light-design | Lucian Moga |
Voce | Éder Enikő |
Regia tehnică | Kertész Éva |
Sufleur | Czumbil Marika |
Foto | Bíró Márton |
Afiş | Cosmin Florea |