Dacă am rezuma extrem de succint şi simplificat epopeea lui Ulise, povestea ar suna astfel: eroul a stat departe de Itaca timp de douăzeci de ani. Primii zece i-a petrecut luptând în războiul troian, iar următorii zece s-a zbătut să ajungă acasă, la familia lui. Epopeea este abordabilă dintr-o mulţime  de perspective, dar rămâne în același timp de nepătruns în toată bogăția ei. Odiseea datează din secolul VIII î. Hr., şi îi este atribuită lui Homer. În decursul secolelor care s-au scurs de la geneza epopeii, s-au născut nenumărate adaptări literare, muzicale și cinematografice, unele repovestind-o pur și simplu, iar altele încercând ceva mai mult: reinterpretări sau transcrieri. Spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" Timișoara  nu foloseşte numai narațiunea homerică, ci are la bază textul romanului Pace în Itaca. Adaptarea scrisă de Márai Sándor propune o viziune aparte, care prin meditaţia asupra sorții lui Ulise aproape că distruge imaginea mitică a eroului. Figura lui Ulise sfidând zeii și seria aventurilor sale, se conturează prin reminiscențele soţiei sale, Penelopa și ale fiului său, Telemah. Prin perspectiva lor umană, terestră, profană vedem un Om, care „s-a așezat la masa oamenilor, și s-a culcat în patul femeilor". Dar amintirile lor reliefează mai mult de atât - două vieți: una abandonată și alta neîncepută, respectiv o existență fără soluție. În timpul celor douăzeci de ani de așteptare, în Itaca s-a instalat un „regim", o viață, în care cel întors nu mai are loc, cu toate că viața se învârte în jurul lui, sau, mai precis, în jurul absenței lui. În același timp, în decursul a douăzeci de ani, sub impactul pierderilor, loviturilor și a femeilor, s-a dezvoltat o personalitate, care nu se mai poate integra în traiul care a înaintat fără el. Momentul, pe care Penelopa și Telemah l-au așteptat atât de mult timp nu sosește odată cu întoarcerea lui Ulise, ci odată cu moartea lui. Dimensiunea profană a spectacolului este întregită de minunata operă barocă cu titlul Întoarcerea lui Ulise, compusă de Claudio Monteverdi. Aceasta extinde unele momente ale poveștii, dilatează spațiul și timpul terestru, respectiv scenic, sacralizând pornirile şi sentimentele.