Un nume. Două date și o liniuță între ele. Parcă ar fi de ajuns. Parcă doar cu această liniuță am putea spune totul. Despre cum a trăit, ce fel de om era, dacă a iubit ciocolata sau care era culoarea sa preferată. De câte ori a plâns de fericire și de câte ori de tristețe? Dacă s-a îndrăgostit vreodată... Și ce credea despre viață și moarte...

Spectacolul actrițelor Levko Esztella și Magyari Etelka împletește ușor, cu gesturi fine, firele pierderii, iertării și acceptării. Nu caută răspunsuri, ci întreabă, explorează și subliniază. Aduce mai aproape de noi și în același timp pune între ghilimele lucruri despre care nu vrem sau nu prea vorbim. Nu judecă, doar ne arată. Arată fragilitatea vieții, irevocabilitatea atingerilor și a cuvintelor rostite, plenitudinea vieții care, la un moment dat, inevitabil se reîntoarce în sine. Ne dă timp și spațiu să putem vorbi despre toate lucrurile care ar trebui spuse înainte să plecăm...