színJÁTÉKOK 2025 | theatreGAMES 2025
színJÁTÉKOK 2025 | theatreGAMES 2025

Am alergat anul trecut, cât de repede am putut noi, pe 100 și pe mai multe sute de metri, singuri sau cu o ștafetă în mână. Am pedalat pe biciclete, am jucat pe terenul de tenis sau lângă masa de ping-pong, acolo unde am putut... Am șutat la fotbal, am aruncat la coș, am lovit mingea de volei pe nisip și am jucat badminton atunci când am avut ocazia... Am jucat șah, dar am sărit și în lungime cât ne-au ținut puterile, am aruncat greutăți și am vâslit cu toate forțele noastre pe canalul Bega. Apoi am gătit, dar am și chefuit.
Am promis atunci că în acest an va fi la fel, și chiar mai mult decât atât. Acum a sosit timpul ca înainte de ridicarea cortinei peste noua stagiune, în perioada 29-31 august, să ne reîntâlnim la Timișoara, când Asociația ProTeszt și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează evenimentul sportiv amator intitulat II. theatreGAMES (pentru cei născuți recent: cunoscut până nu de mult ca „Actor's World Championships” sau mai simplu „Olimpiada Actorilor”).
Ce este theatreGAMES? – Este unicul eveniment de acest gen din regiune, care reunește‚ în întreceri sportive și evenimente artistice deschise publicului larg, artiști, oameni de scenă din numeroase teatre, proveniți din diferite țări, care împărtășesc însă valorile olimpismului și aspirația către performanță. theatreGAMES este un program sportiv amator conceput special pentru actori, public și copii, la care pot participa deopotrivă bunici și nepoți, unde nu avem obligația de a atinge cote olimpice, unde nu sunt pretenții de calificare la un campionat european sau mondial, însă cu multă distracție, mișcare și râsete...
De ce să participi la theatreGAMES? – Pentru că – fie ca participant activ, sau ca suporter pătimaș – sunt șanse mari să nu urcați pe podium la un concurs de actorie, să nu fiți voi cei care vor cânta cel mai bine și este foarte posibil să nu recitați o poezie cu aplombul necesar pentru a ieși în față, dar aici aveți toate șansele să alergați mai repede decât actorii voștri favoriți, să driblați mai bine pe terenul de fotbal, să marcați la baschet, să câștigați la volei sau badminton. Chiar dacă nu reușiți la aceste probe, tot aveți șansa să câștigați locul întâi la șah sau la concursul de gastronomie,, unde să preparați cea mai bună tocăniță la ceaun.
Cine poate participa la programul theatreGAMES? – Pot participa deopotrivă – indiferent de vârstă, ca spectatori sau suporteri entuziaști – companiile teatrelor locale și internaționale, membri ai personalului artistic și tehnic, simpli iubitori de teatru, deținătorii de abonamente sau spectatorii inimoși.
La ce sporturi și probe puteți concura la theatreGAMES? – Se poate alege dintr-o gamă largă de sporturi și probe pentru a concura la theatreGAMES 2025: ciclism, tenis și tenis de masă, badminton, fotbal, streetball, volei de plajă, atletism (100, 800, 3000 și 4x100 de metri, săritura în lungime, aruncarea greutății), pentatlon, dragonboat, ștafetă, șah și concurs de gastronomie.
Cum, unde și până când te poți înscrie la theatreGAMES? – La theatreGAMES te poți înscriere completând formularul de înscriere și plătind taxa de participare.
Te poți înscrie aici: FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Data limită prelungită pentru înscriere este 24 august 2025. Taxă de participare până la data de 24 august este 100 de lei, după 24 august 150 de lei sau echivalentul în forinți sau euro. Intrarea la eveniment pentru publicul din Timișoara este liberă.
Ce vor asigura organizatorii theatreGAMES? – Asigurăm cazare și masă pentru participanții din afara orașului, toate cele necesare pentru disciplinele sportive, participanții vor trebui însă să-și aducă propria rachetă de tenis și paletele pentru tenis de masă, respectiv - în cazul participării - ustensilele necesare pentru competiția culinară.
Datorită sponsorizării primite de la Societatea de Transport Public Timișoara (STPT), în acest an organizatorii vor oferi participanților și biciclete urbane!
Cui te poți adresa dacă ai întrebări despre programul theatreGAMES?
Somogyi Attila: +40783296391 | media@tm-t.ro
Orbán Enikő: +40746952899 | pr@tm-t.ro
Regulile de bază ale disciplinelor sportive / în curând
Să ne vedem între 29-31 august la Timișoara, la programele theatreGAMES!
