Teatrul e anacronism, totul e caricatură sau Invitaţie la spectacol-lectură

Teatrul e anacronism, totul e caricatură sau Invitaţie la spectacol-lectură
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara iniţiază un program, într-un parteneriat extraordinar cu Biblioteca Centrală Universitară şi Facultatea de Muzică, secţia Artele Spectacolului – Actorie (limba română şi limba germană). Cele trei instituţii vor colabora în programul Teatrul la bibliotecă. Debutul, Teatrul e anacronism, totul e caricatură!, va avea loc luni, în data de 12 decembrie 2011, ora 19 în Aula BCUT (Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A).
Prima întâlnire pe care o propunem este un spectacol-lectură ce are la bază un text montat în premieră naţională pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara, Immanuel Kant de Thomas Bernhard (traducerea: Eleonora Ringler-Pascu). Spectacolul-lectură îi va reuni în distribuţie pe Raul Bastean, Diana Cojocaru, Adrian Cozan, Angelo Duciuc, Cristina Dumitru, Răzvan Enacher, Raul Lăzărescu, Dennis Smolinschi, Oana Vidoni (studenţii anului I, actorie – română şi germană).
Thomas Bernhard, unul dintre cei mai controversaţi scriitori contemporani din Austria, incită în textele sale de proză şi cele dramatice la reflecţie, fiind cunoscut pentru critica aspră la adresa diverselor –„isme” (dogmatism, oportunism, catolicism, nazism). Piesa Immanuel Kant, o comedie savuroasă, aduce seamănă în prim-plan o corabie a nebunilor, aidoma imaginii unei societăţi în derivă.
Ne dorim să familiarizăm publicul cu acest prolific creator de teatru, dar şi să marcăm premiera naţională, ce va avea loc pe scena Teatrului Maghiar. Coordonarea artistică a spectacolului-lectură este semnată de Daniela Magiaru şi Eleonora Ringler-Pascu. Intrarea la eveniment este liberă.
Spectacolul Immanuel Kant, în regia lui Alexandre Colpacci va avea premiera în data de 11 decembrie pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara, iar următoarea reprezentaţie va putea fi vizionată în data de 19 decembrie.
Pentru mai multe detalii despre spectacol, vă rugăm consultaţi pagina acestuia.
