Program

Locuiesc printre noi. Le-am auzit poveștile, le-am văzut la știri, am ascultat pe la colțuri bârfele din cartier. Sunt cele care se așază pe cea mai îndepărtată bancă din parc, cele care își cer mereu scuze, cele care nu se uită niciodată în ochii nimănui, cele care se machiază prea tare și cele de care ne ferim, căci privirea din ochii lor ne face să ne jenăm. Le vedem, dar le cunoaștem oare? Le-am întrebat vreodată despre alegerile pe care le-au făcut, despre calea pe care au luat-o, despre bătăliile luptate, tristețea care le înconjoară, despre tăieturi și vânătăi? Despre puterea de a continua, de a respira, de a spera la o viață mai bună, la o destinație calmă, pe Strada Fericirii 12A. Acest text este vocea lor. Adevărul nerostit, incomod dureros al acestor femei. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity”, finanțat prin programul CERV. The performance was produced for the European project „FemminiCity”, funded by CERV.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare?Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă.Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Undeva pe spatele bătrânului Pământ trăiește un adolescent curios, cu totul obișnuit. Nu departe de el, în umbra cimitirului, locuiește un pui de vampir de vârstă apropiată, care – culmea – nu suportă hemoglobina: are o intoleranță alimentară! Amândoi sunt de moarte plictisiți de petrecerile aniversare, de rudele care îi bombardează cu întrebări indiscrete – e evident că se împrietenesc. De ce nu? Li se alătură și o soră-vampir, iar în trei se strecoară printre părinți, vampiri înfometați și un vânător de vampiri prea zelos, plutind dintr-o aventură în alta: când prin camera copiilor, când pe lângă locuința-coșciug, când prin norii sufocanți de parfum ai unui concurs olfactiv. Și împreună visează cum ar putea arăta un viitor comun în care nu ar mai trebui să-și ascundă prietenia.“Prietenul meu, vampirul” este un spectacol de teatru de păpuși realizat de MárkusZínház și de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, destinat și publicului adult. În el, Timișoara apare văzută prin ochii adolescenților și se transformă neîncetat: când un oraș vechi, plin de mistere, când o metropolă futuristă, unde păpușile prind viață prin gesturi expresive, pe ritmuri de muzică contemporană. Spectacolul oferă multiple perspective: copiii descoperă aventura, iar adulții își regăsesc propriul univers reflectat în oglindă.Spectacol este recomandat de la vârsta de opt ani.

„Este cu totul clar că opera lui Cseh Tamás depășește cu mult cântecele și spectacolele propriu-zise. E suficient să te gândești că oamenii nu spun: «Cânți vreun cântec de Cseh Tamás?», ci doar atât: «Cânți Csehtamás?» „În orice caz, îmi place să cred într-un fel de continuitate, că lumile creatoare se află în relație unele cu altele, se influențează și reflectează reciproc.” Cuvintele lui Beck Zoli din cartea lui Fodor Sándor „Cânți Csehtamás?”. Un lucru foarte asemănător stă și la baza spectacolului „În toate visele noastre”. Așa ne-am adunat. Am cânta cu toții. Și vom cânta! Pe rând, împreună. Sărbătorim, pentru că asta se poate întotdeauna. De data aceasta, faptul că putem cânta, că putem cânta Csehtamás, că lumile noastre creatoare pot acționa și reflecta una asupra celeilalte, faptul că avem vise și că există ceva care revine în fiecare dintre ele. „Într-o spălătorie mi-am imaginat bine ce va fi.” Cseh Tamás – Ten Years After----Spectacolul s-a realizat prin sprijinul Asociației ProTeszt.TRADUCEREA TEXTELOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ 

„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)Tradus RO prin supratitrare

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

A fost odată ca niciodată o fetiță din Secuime care, într-o zi, a observat că nu mai e fetiță, ci o femeie de peste patruzeci de ani, divorțată. Avea și nume simpatic: Micuța, Veverița, Pufuliţă. I s-a făcut chiar și un portret. Într-adevăr, din păcate a rămas neterminat. Cine îl va termina? De fapt, sigur ea e în imagine? Sigur despre ea e povestea? Cine știe cum se termină basmul? Tata spunea mereu: „Se rezolvă.”

Ernesztó se recuperează după o ruptură de ligament încrucișat. I-au luat rolul preferat din teatru și i-au luat și ceea ce a reprezentat dintotdeauna un sprijin sigur: euforia fotbalului. Poftim sprijin! Dar totuși, cine i l-a luat? Viața? Soarta? Ca întotdeauna? Oare e posibil să nu fi fost fericit nici înainte? A venit timpul să punem mâna pe bisturiu! Eroul nostru se examinează și vede că firele duc înapoi până în 1994, când, în semifinala Campionatului Mondial Italia–Bulgaria, Gianluca Pagliuca a ieșit perfect la pasa în adâncime a lui Lechkov… Dar apar și Greierele și Furnica, echipa de aur din Șimian, despăgubirea de 50 de mii de euro, unguentul pentru picioare al bunicii și o masă aniversară încărcată până la refuz. Totul este interconectat – de aceea vindecarea este atât de dificilă.

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”Avertisment de conținut sensibil: spectacolul conține efecte stroboscopice.

A fost odată ca niciodată o fetiță din Secuime care, într-o zi, a observat că nu mai e fetiță, ci o femeie de peste patruzeci de ani, divorțată. Avea și nume simpatic: Micuța, Veverița, Pufuliţă. I s-a făcut chiar și un portret. Într-adevăr, din păcate a rămas neterminat. Cine îl va termina? De fapt, sigur ea e în imagine? Sigur despre ea e povestea? Cine știe cum se termină basmul? Tata spunea mereu: „Se rezolvă.”

Ernesztó se recuperează după o ruptură de ligament încrucișat. I-au luat rolul preferat din teatru și i-au luat și ceea ce a reprezentat dintotdeauna un sprijin sigur: euforia fotbalului. Poftim sprijin! Dar totuși, cine i l-a luat? Viața? Soarta? Ca întotdeauna? Oare e posibil să nu fi fost fericit nici înainte? A venit timpul să punem mâna pe bisturiu! Eroul nostru se examinează și vede că firele duc înapoi până în 1994, când, în semifinala Campionatului Mondial Italia–Bulgaria, Gianluca Pagliuca a ieșit perfect la pasa în adâncime a lui Lechkov… Dar apar și Greierele și Furnica, echipa de aur din Șimian, despăgubirea de 50 de mii de euro, unguentul pentru picioare al bunicii și o masă aniversară încărcată până la refuz. Totul este interconectat – de aceea vindecarea este atât de dificilă.