Program

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Spectacolul „1978” vorbește despre România anilor 1970, o docu-ficțiune transgenerațională bazată pe poveștile personale ale actorilor și regizorului. Este o poveste despre anii comunismului într-un apartament din România, o poveste despre evenimente locale și globale care fac legătura dintre Timișoara și Nova Gorica (Slovenia) - la granița cu Italia - orașe care au fost parte din aceeași țară - Imperiul Austro-Ungar. În urmă cu mai mult de 100 de ani, sute de soldați maghiari au luptat pe frontul Isonzo.„1978” face parte dintr-o dodecalogie (12 spectacole) numită Destin(y)ation, care va reuni teatre din mai multe țări pentru un proiect creat special pentru Capitala Europeană a Culturii 2025 Nova Goriza/Gorizia (Slovenia/Italy). Nova Goriza este locul de naștere al regizorului T. Janežič. Simona Semenič - dramaturgă renumită din Slovenia, cu care a mai colaborat Janežič în trecut - va scrie 12 piese miniaturale, care vor face legătura dintre cele 12 spectacole. Dodecalogia pornește din spațiul copilăriei regizorului (si relația acelui oraș cu altele) și vorbește despre transgeneraționalitate, granițe, modificări socio-politico-ideologice, război etc.

Textul lui Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler (1912): Ruth Wolff, medic și cercetător de renume, este înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră muribundă. Acest caz declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare, care oglindesc regulile corectitudinii politice și cultura woke din lumea contemporană polarizată, o lume divizată în triburi, în „noi sau ceilalți”, în care moralitatea se creionează în funcție de circumstanțe. Rețelele sociale ne impun cum să traim, cât și identitățile rasiale, sexuale, politice sau de gen. Lucruri despre care n-ai voie să vorbești la serviciu de frică să nu fii anulat, se pot discuta în siguranță în teatru: putem risca să ne confruntăm cu prejudecățile și minciunile acestei lumi.

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?Spectacolul nostru vorbește despre iubirea necondiționată și caută răspunsul la întrebarea: cum să iubești bine? Mama Badu trebuie să învețe să nu-și sufoce copiii cu dragostea ei, la fel cum cei trei băieți trebuie să învețe că despărțirea de casă nu înseamnă uitare – și că sunt momente când trebuie să îndrăznim să îi cerem din nou ajutorul mamei.Spectacol nonverbal recomandat copiilor peste 5 ani.

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?Spectacolul nostru vorbește despre iubirea necondiționată și caută răspunsul la întrebarea: cum să iubești bine? Mama Badu trebuie să învețe să nu-și sufoce copiii cu dragostea ei, la fel cum cei trei băieți trebuie să învețe că despărțirea de casă nu înseamnă uitare – și că sunt momente când trebuie să îndrăznim să îi cerem din nou ajutorul mamei.Spectacol nonverbal recomandat copiilor peste 5 ani.

Aventurile lui Plüm-Plüm este un spectacol creat pe baza a două povești clasice, dar deloc prăfuite, scrise de José Géal, care se adresează copiilor, părinților și visătorilor de toate vârstele. Personajul principal este Plüm-Plüm, un băiețel jucăuș și curios, care are mai multe idei năstrușnice decât șosete desperecheate. În prima poveste apare o prințesă plictisită care, surpriză, nu așteaptă să fie salvată, ci chiar își dorește din tot sufletul să fie răpită, în sfârșit, de cineva! Și unde există o prințesă, este și un dragon. Astfel intră în scenă Zuzu, un pui timid de dragon, singuratic și chinuit de un sughiț groaznic. Ce ar putea ieși dintr-o asemenea întâlnire?În a doua poveste, Plüm-Plüm pornește într-o nouă aventură alături de prietenul său, motanul Pluf, care încearcă să încalce toate regulile posibile, fiind convins că lumea ar fi mult mai bună dacă nu s-ar mai da ordine. Dar își face apariția Polițistul Mustață, paznicul liniștii, și de aici încep încurcăturile! Cum se vor termina poveștile?Spectacolul urmărește o aventură amuzantă despre libertate și despre puterea imaginației. Și ridică o întrebare mare: oare, uneori, trebuie sau nu să ocolim regulile pentru a trăi cu adevărat?

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Este povestea unei prietenii aparte. A gratiilor care limitează, pe care le moștenim, pe care ni le creăm, în spatele cărora ne ascundem pentru a ne proteja, și care lasă urme. Dar este și o poveste despre libertate. Despre copilărie, vise, cerul infinit și dorința de a zbura. În centrul spectacolului inspirat din romanul omonim al lui William Wharton se află prietenia și maturizarea a doi băieți care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Dorința lui Birdy de a zbura și fascinația pentru păsări închid un suflet sensibil într-o colivie a propriei minți și îl fac incapabil să accepte brutalitatea existenței. Al, în schimb, încearcă să evadeze din colivia sărăciei, a violenței și a unui destin moștenit, dar ajunge prizonier în propria minte, profund marcat de ororile trăite în război.Vor reuși cei doi băieți, prin trecutul lor comun, prietenia lor și prin redescoperire reciprocă, să se regăsească pe sine și, în cele din urmă, să devină liberi?

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

După izgonirea din Paradis, Adam, însoțit de Lucifer, pornește într-o călătorie simbolică prin istoria omenirii, dezvăluind profunzimile sufletului uman, la granița dintre decadență și evoluție. Omul părăsește Paradisul și trece prin Egiptul antic, Grecia, Roma, Imperiul Bizantin, Paris, Marea Britanie, Era Glacială și Viitor – iar Purcărete îi ghidează pe spectatori printr-o incursiune în timp. „Tragedia omului” își păstrează prospețimea, iar mesajul său rămâne valabil – „toate-s vechi și nouă toate”.

„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)„Michelangelo Merisi, m-am născut în Caravaggio, regiunea Lombardia, situat la 25 de grade, 29 de minute şi 52 de secunde latitudine nordică şi 9 grade, 38 de minute şi 35 de secunde longitudine estică. E fără ieşire la mare, a trebuit să vin aici. Dacă mare nu e, atunci trebuie s-o iei din loc. Să strângi totul şi să nu te mai întorci. Nu-mi amintesc de prima iubire. Nici n-a existat o primă iubire. Amor vincit omnia. Iubirea le învinge pe toate. La naiba învinge iubirea toate. De la bun început am prevăzut catastrofa, s-o împiedic însă n-am putut, iar catastrofa s-a petrecut, de fapt, cu mult mai repede decât am putut să-mi dau seama. Nu ciuma, nu de ea vorbesc. Ciuma a fost biruită de episcopul Carlo, la Milano. Episcopul Carlo ştia precis cum se poate învinge ciuma. S-a dezbrăcat în pielea goală, şi-a pus o pelerină de pănură şi, cu capul gol, desculţ, pe umăr cu o uriaşă cruce de lemn, a defilat de la portalul Domului până la bazilica Sant’Ambroggio, unde, pe locul amvonului, se află acel străvechi sarcofag roman. În faţă, călugări goi se flagelau, după trupurile goale, uscate ale călugărilor urmau băieţii-ministranţi – şir alb-negru de mici îngeri ai morţii – cu cădelniţe, apoi episcopul Carlo, iar la sfârşit, la o depărtare sigură, marea gloată, întregul Milano. Mulţimea curge, tăcere, plesnete de bici pe spatele goale. Picioarele murdare de noroi, sângerând abundent ale episcopului Carlo. Sânge adevărat. Tăcere adevărată. Când a ajuns, episcopul cel chinuit a urcat pe amvonul bazilicii Sant’Ambroggio şi a spus: ciuma sălăşluieşte în sufletele voastre, de acolo dă năvală pe furiş. Acum însă, o să alung ciuma din inimile voastre şi o s-o aşez aici, în acest sarcofag, ca să nu mai iasă nicicând. Aşa a învins episcopul Carlo ciuma albastră. Un episcop gol: liniştitor spectacol. Pentru mine, echivalează, în orice caz, cu o mărturie dumnezeiască.” (Visky András - Caravaggio Terminal)

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.„... marea dansează cu fruntea-i înspumată, / Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.„... marea dansează cu fruntea-i înspumată, / Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Există o lume în care totul se poate vinde — moralitatea, crima, doliul. E de-ajuns o poveste bună — de preferat personală, emoționantă, cu o lecție de viață. Sau, măcar, una care dă bine pe prima pagină a ziarelor. Setea de povești e nesfârșită, dar realitatea lor nu mai interesează pe nimeni. Astfel, justiția devine un show, în care fiecare joacă un rol, iar adevărul e cel spus cu cea mai mare convingere. Iar când cade masca, descoperim o lume mult prea cunoscută. Lumea noastră. Unde adevărul e doar un truc de comunicare bine ambalat, iar banii sunt noua instanță morală.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!