Program

După izgonirea din Paradis, Adam, însoțit de Lucifer, pornește într-o călătorie simbolică prin istoria omenirii, dezvăluind profunzimile sufletului uman, la granița dintre decadență și evoluție. Omul părăsește Paradisul și trece prin Egiptul antic, Grecia, Roma, Imperiul Bizantin, Paris, Marea Britanie, Era Glacială și Viitor – iar Purcărete îi ghidează pe spectatori printr-o incursiune în timp. „Tragedia omului” își păstrează prospețimea, iar mesajul său rămâne valabil – „toate-s vechi și nouă toate”.

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”

„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)„Michelangelo Merisi, m-am născut în Caravaggio, regiunea Lombardia, situat la 25 de grade, 29 de minute şi 52 de secunde latitudine nordică şi 9 grade, 38 de minute şi 35 de secunde longitudine estică. E fără ieşire la mare, a trebuit să vin aici. Dacă mare nu e, atunci trebuie s-o iei din loc. Să strângi totul şi să nu te mai întorci. Nu-mi amintesc de prima iubire. Nici n-a existat o primă iubire. Amor vincit omnia. Iubirea le învinge pe toate. La naiba învinge iubirea toate. De la bun început am prevăzut catastrofa, s-o împiedic însă n-am putut, iar catastrofa s-a petrecut, de fapt, cu mult mai repede decât am putut să-mi dau seama. Nu ciuma, nu de ea vorbesc. Ciuma a fost biruită de episcopul Carlo, la Milano. Episcopul Carlo ştia precis cum se poate învinge ciuma. S-a dezbrăcat în pielea goală, şi-a pus o pelerină de pănură şi, cu capul gol, desculţ, pe umăr cu o uriaşă cruce de lemn, a defilat de la portalul Domului până la bazilica Sant’Ambroggio, unde, pe locul amvonului, se află acel străvechi sarcofag roman. În faţă, călugări goi se flagelau, după trupurile goale, uscate ale călugărilor urmau băieţii-ministranţi – şir alb-negru de mici îngeri ai morţii – cu cădelniţe, apoi episcopul Carlo, iar la sfârşit, la o depărtare sigură, marea gloată, întregul Milano. Mulţimea curge, tăcere, plesnete de bici pe spatele goale. Picioarele murdare de noroi, sângerând abundent ale episcopului Carlo. Sânge adevărat. Tăcere adevărată. Când a ajuns, episcopul cel chinuit a urcat pe amvonul bazilicii Sant’Ambroggio şi a spus: ciuma sălăşluieşte în sufletele voastre, de acolo dă năvală pe furiş. Acum însă, o să alung ciuma din inimile voastre şi o s-o aşez aici, în acest sarcofag, ca să nu mai iasă nicicând. Aşa a învins episcopul Carlo ciuma albastră. Un episcop gol: liniştitor spectacol. Pentru mine, echivalează, în orice caz, cu o mărturie dumnezeiască.” (Visky András - Caravaggio Terminal)

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?Spectacolul nostru vorbește despre iubirea necondiționată și caută răspunsul la întrebarea: cum să iubești bine? Mama Badu trebuie să învețe să nu-și sufoce copiii cu dragostea ei, la fel cum cei trei băieți trebuie să învețe că despărțirea de casă nu înseamnă uitare – și că sunt momente când trebuie să îndrăznim să îi cerem din nou ajutorul mamei.Spectacol nonverbal recomandat copiilor peste 5 ani.

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

Într-o perioadă de opresiune și război, soția unui guvernator fuge de rebeli, lăsându-și în urmă copilul, în timp ce o servitoare își riscă viața pentru a salva și a crește băiatul. După ce rebeliunea este zdrobită, și se face dreptate, mama își revendică fiul. Cui îi aparține acesta? Poate exista demnitate și bunătate într-o lume care se destramă? Opera lui Brecht se derulează într-o poveste incitantă și provocatoare care evidențiază complexitatea sufletului uman, dilemele morale care apar și incompatibilitatea dintre natura umană și normele sociale. Un spectacol despre demnitate, bunătate și iubire.

Textul lui Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler (1912): Ruth Wolff, medic și cercetător de renume, este înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră muribundă. Acest caz declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare, care oglindesc regulile corectitudinii politice și cultura woke din lumea contemporană polarizată, o lume divizată în triburi, în „noi sau ceilalți”, în care moralitatea se creionează în funcție de circumstanțe. Rețelele sociale ne impun cum să traim, cât și identitățile rasiale, sexuale, politice sau de gen. Lucruri despre care n-ai voie să vorbești la serviciu de frică să nu fii anulat, se pot discuta în siguranță în teatru: putem risca să ne confruntăm cu prejudecățile și minciunile acestei lumi.

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

De la publicarea sa, în 1819, şi până astăzi, ”Banul Bánk” al scriitorului Katona József s-a impus în cultura europeană teatrală ca unul dintre marile texte ale dramaturgiei maghiare, o dramă cu puternic filon istoric, ale cărei personaje de legendă au provocat imaginația regizorilor și au generat montări în teatru, operă și film.Palpitanta poveste a Banului Bánk și a soției sale Melinda se desfășoară la sfârşitul anului 1213, într-un context istoric tulbure, învolburat de rebeliuni, drame pasionale şi intrigi politice.

De la publicarea sa, în 1819, şi până astăzi, ”Banul Bánk” al scriitorului Katona József s-a impus în cultura europeană teatrală ca unul dintre marile texte ale dramaturgiei maghiare, o dramă cu puternic filon istoric, ale cărei personaje de legendă au provocat imaginația regizorilor și au generat montări în teatru, operă și film.Palpitanta poveste a Banului Bánk și a soției sale Melinda se desfășoară la sfârşitul anului 1213, într-un context istoric tulbure, învolburat de rebeliuni, drame pasionale şi intrigi politice.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.Arany János s-a născut în 1817 la Salonta și a fost cel mai mare poet epic maghiar. A scris peste 40 de balade, traduse în peste 50 de limbi și este una dintre personalitățile cele mai importante ale literaturii maghiare.Misterul specific al baladelor, precum și temele și trăsăturile caracteristice genului, nu sunt doar revigorate prin acest spectacol, ci sunt aduse într-un cadru interpretativ complet nou. Datorită muzicii tânărului compozitor Balázs Márk și animației create de Bálint Hunor, spectacolul construiește un sistem complex de simboluri în jurul figurii interpretei. „Sora soarelui, lumina stelelor” reușește să recreeze lumea baladei și simbolurile ei definitorii, nu doar la nivelul textului interpretat, ci și prin muzică și vizualitate.

Spectacol al M STUDIO din Sfântu GheorgheCoregrafia scoate în evidență poetica mișcării, combinând tradiția cu dinamismul lumii moderne. Spectacolul este o mărturie a limbajului universal al dansului, în care fiecare pas devine un dialog între ritmurile istoriei și cele ale prezentului.Echoes of Here nu este doar un spectacol; este vorba despre puterea durabilă a mișcării de a transcende timpul și de a ne conecta pe toți. Celebrăm experiența umană prin intermediul limbajului imersiv al dansului, un limbaj comun care rezonează în inimile tuturor celor care îi simt magia.

Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.Arany János s-a născut în 1817 la Salonta și a fost cel mai mare poet epic maghiar. A scris peste 40 de balade, traduse în peste 50 de limbi și este una dintre personalitățile cele mai importante ale literaturii maghiare.Misterul specific al baladelor, precum și temele și trăsăturile caracteristice genului, nu sunt doar revigorate prin acest spectacol, ci sunt aduse într-un cadru interpretativ complet nou. Datorită muzicii tânărului compozitor Balázs Márk și animației create de Bálint Hunor, spectacolul construiește un sistem complex de simboluri în jurul figurii interpretei. „Sora soarelui, lumina stelelor” reușește să recreeze lumea baladei și simbolurile ei definitorii, nu doar la nivelul textului interpretat, ci și prin muzică și vizualitate.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)