Program

Spectacolul „1978” vorbește despre România anilor 1970, o docu-ficțiune transgenerațională bazată pe poveștile personale ale actorilor și regizorului. Este o poveste despre anii comunismului într-un apartament din România, o poveste despre evenimente locale și globale care fac legătura dintre Timișoara și Nova Gorica (Slovenia) - la granița cu Italia - orașe care au fost parte din aceeași țară - Imperiul Austro-Ungar. În urmă cu mai mult de 100 de ani, sute de soldați maghiari au luptat pe frontul Isonzo.„1978” face parte dintr-o dodecalogie (12 spectacole) numită Destin(y)ation, care va reuni teatre din mai multe țări pentru un proiect creat special pentru Capitala Europeană a Culturii 2025 Nova Goriza/Gorizia (Slovenia/Italy). Nova Goriza este locul de naștere al regizorului T. Janežič. Simona Semenič - dramaturgă renumită din Slovenia, cu care a mai colaborat Janežič în trecut - va scrie 12 piese miniaturale, care vor face legătura dintre cele 12 spectacole. Dodecalogia pornește din spațiul copilăriei regizorului (si relația acelui oraș cu altele) și vorbește despre transgeneraționalitate, granițe, modificări socio-politico-ideologice, război etc.

Reunificarea celor două Corei este un caleidoscop dramatic: oamenii sunt la fel de diferiți precum cioburile colorate împrăștiate, care nu vor forma niciodată un întreg, dar care, într-un mod straniu, se completează reciproc. Spectacolul surprinde fragilitatea relațiilor umane, intimitățile efemere și sentimentul constant de înstrăinare prin imagini încărcate de umor absurd. În destinele umane nu există adevăruri universale sau soluții definitive. Așa cum mozaicul unui caleidoscop este infinit, nici personajele lui Pommerat nu își găsesc liniștea veșnică. Spectacolul ne dezvăluie disperarea și speranța, reamintindu-ne că, deși relațiile noastre sunt uneori doar niște cioburi strălucitoare, ele rămân totuși cele mai importante fragmente ale vieții noastre.

„În opera lui Aristofan Păsările, doi bărbați epuizați de viața trăită într-un război fără sfârșit, construiesc împreună cu păsările Cetatea Cucului din Nori, prima utopie din istoria artei. După 2500 de ani, noi trăim tot într-un război care parcă nu are sfârșit, ci își schimbă doar forma și spațiul geografic, suntem obosiți, subjugați și visăm doar la utopia noastră. Ce se va întâmpla? Oare se poate construi după toate acestea o lume unde toți suntem egali, unde nu este război, nu există lupte? Și dacă da, de ce nu o putem realiza?” (Kokan Mladenović)

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.Arany János s-a născut în 1817 la Salonta și a fost cel mai mare poet epic maghiar. A scris peste 40 de balade, traduse în peste 50 de limbi și este una dintre personalitățile cele mai importante ale literaturii maghiare.Misterul specific al baladelor, precum și temele și trăsăturile caracteristice genului, nu sunt doar revigorate prin acest spectacol, ci sunt aduse într-un cadru interpretativ complet nou. Datorită muzicii tânărului compozitor Balázs Márk și animației create de Bálint Hunor, spectacolul construiește un sistem complex de simboluri în jurul figurii interpretei. „Sora soarelui, lumina stelelor” reușește să recreeze lumea baladei și simbolurile ei definitorii, nu doar la nivelul textului interpretat, ci și prin muzică și vizualitate.

Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.Arany János s-a născut în 1817 la Salonta și a fost cel mai mare poet epic maghiar. A scris peste 40 de balade, traduse în peste 50 de limbi și este una dintre personalitățile cele mai importante ale literaturii maghiare.Misterul specific al baladelor, precum și temele și trăsăturile caracteristice genului, nu sunt doar revigorate prin acest spectacol, ci sunt aduse într-un cadru interpretativ complet nou. Datorită muzicii tânărului compozitor Balázs Márk și animației create de Bálint Hunor, spectacolul construiește un sistem complex de simboluri în jurul figurii interpretei. „Sora soarelui, lumina stelelor” reușește să recreeze lumea baladei și simbolurile ei definitorii, nu doar la nivelul textului interpretat, ci și prin muzică și vizualitate.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare? Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă. Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Un om zace în nisip. Adus de valuri. Nu se știe de unde vine, încotro se îndreaptă, ce dorește sau de ce vrea să fugă. Fusese rege undeva, într-o țară îndepărtată. Prințul Tironului. Acum e un om căruia nu i-a mai rămas decât povestea. E povestea lui Pericle. Dar nu doar a lui.

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?Spectacolul nostru vorbește despre iubirea necondiționată și caută răspunsul la întrebarea: cum să iubești bine? Mama Badu trebuie să învețe să nu-și sufoce copiii cu dragostea ei, la fel cum cei trei băieți trebuie să învețe că despărțirea de casă nu înseamnă uitare – și că sunt momente când trebuie să îndrăznim să îi cerem din nou ajutorul mamei.Spectacol nonverbal recomandat copiilor peste 5 ani.

Un magazin alimentar se transformă în terenul de luptă al angajaților: promoțiile se succed neîncetat pentru a ține pasul cu supermarketurile, iar de la șef până la lucrătorii la raft, toți se străduiesc să mențină aparențele. În timp ce marfa putrezește, moralul scade, iar magazinul se transformă într-o tabără de supraviețuire care se apropie tot mai mult de absurd. Afacerea e cu siguranță în pragul falimentului, însă mai poate fi salvată demnitatea umană? Sau e pe lista de reduceri?Sezon mort. O satiră socială amară și o tragedie umană, două la preț de una – acum la ofertă.