Programul casei de bilete:
LUNI - VINERI: 10-13 | 16-19
şi cu 1 oră înaintea spectacolului
Tel: 0356-450.606, 0752-111.803
E-mail: ticket@tm-t.ro
Portrete
 
În pregătire
 
NOUTĂŢI

18.01.2021
AȘ VREA SĂ NE PUNEM PROBLEMA ASTA DE PERCEPERE A REALITĂȚII DIN JUR - INTERVIU CU REGIZORUL ADRIAN SITARU

Adrian Sitaru (n.1971) se numără printre regizorii de success ai Noului Cinema Românesc, fiind autorul filmelor multipremiate „Valuri", „Din dragoste cu cele mai bune intenții" sau „Domestic". A fost premiat la Festivalul Internațional de Film Berlin, Festivalul Internațional de Film Locarno, Festivalul de Film Sarajevo, Gala Gopo, etc. În anul 2018 a montat la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca spectacolul „Ilegitim", în care a apelat în premieră la tehnologia realității virtuale. „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea" (scenariu și regie Adrian Sitaru) are premiera la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely" în data de......

  

După câteva premii câștigate la festivaluri prestigioase pentru filmele regizate, în urmă cu doi ani ați acceptat invitația Teatrului Maghiar de Stat din Cluj de a regiza teatru. De ce?

Generația mea mai degrabă era familiarizată cu teatrul decât cu filmul, însă în momentul în care am ales să fac regie de film, am știut că aș putea regiza și teatru ca un fel de provocare. După „Pescuit sportiv" (2008) a venit o primă ofertă să îl dramatizez pentru teatru, însă nu s-a concretizat.

Ce bucurie oferă teatrul și nu o regăsiți în regia de film?

Libertatea creativă e mult mai mare. În film, indiferent de statutul regizorului, scenariul va fi analizat de producători și mulți alți oameni care nu doresc să riște, așa că își vor da cu părerea despre ce e bine sau nu la text, deși textul este doar un ghid pentru viitorul film. Mai ales în România, la concursurile de finanțare scenariul e mai important decât regizorul sau proiectul ca un întreg, așa că ajungi să te cenzurezi și să scrii scenarii frumoase care să placă unei comisii. În teatru mi-a fost acceptată viziunea cu entuziasm și mi s-a dat libertate, inclusiv financiar, cum e normal cu un artist - să mergi pe mâna lui.
 

„Omul care nu putea..." este de fapt un scenariu scris inițial pentru un proiect de film.

Probabil dintr-o anxietate a mea, nu am îndrăznit să abordez în teatru un text clasic, un Shakespeare, ci lucrez cu idei de texte care mă interesează personal. Dar mă gândesc des cum aș lucra conceptual cu un text clasic, mă fascinează, însă mi-ar fi foarte inconfortabil. „Omul care..." a început la București cu actori neprofesioniști de la o școală privată, am încercat să filmăm ceva, dar a ieșit ca un test - nu suficient de bine finanțat pentru a fi un produs final. Am rămas cu frustrarea că nu am reușit să fac film sau teatru din textul ăsta care-mi place, așa că l-am propus la Timișoara. Acum văd că funcționează mai bine ca spectacol, decât ca film. În funcție de personalitățile actorilor, am mai modelat textul cu idei noi și asta fac și în regia de film, modificările se fac până în ultimul moment. Am ales acest titlu și personajul după ce am citit cărțile neurologulului Oliver Sacks, însă cred că toți suntem un fel de Omul care nu putea.... Vorbim doar ceea ce suntem învățați, de la primele cuvinte pronunțate la ceea ce citim, totul am învățat prin limbaj. Dăm mereu citate, ne influențează cuvintele, iar realitatea din jurul nostru este creionată de limbaj. De aici spectacolul deviază spre teme precum liberul arbitru, moralitate, discuția despre crimă și contextul care ne definește ca eroi atunci când omorâm, etc...
 

Cum a influențat anul de pandemie relația artiștilor cu publicul și procesul de repetiții?

La publicul de film nu contează, pentru că filmele se pot găsi și după 20 de ani pe multe platforme - așa că spectatorii mei pot să ajungă la filmele mele și acum. Chiar e mai comod să le vezi pe ecran acasă pentru că nu te deranjează zgomotul vecinilor din sala de la mall. La teatru e mai dificil, eu nu pot să mă uit la spectacole online. Am încercat să urmăresc câteva filmate foarte bine, fără tăieturi, cu scena întreagă la vedere pentru ca eu să pot vedea tot conceptul. M-am uitat tehnic, ca un regizor, dar nu de dragul spectacolului. Nu cred că publicul se va îndepărta de teatru din cauza pauzei produse de pandemie.

Legat de repetiții, noi am început din octombrie, inclusiv online, și a fost confortabil să am toți actorii la un loc tot timpul, ceea ce nu mi se întâmpla la filmări, unde actorii vin obosiți și cu gândul în altă parte. Îmi dau seama când cineva joacă prost, chiar dacă nu cunosc limba. Cele mai mari probleme pornesc de la faptul că maghiara și româna diferă ca structură, însă pot să urmăresc ce text se vorbește. Eu trag de actori mult și la filmări, repet foarte mult și mi-aș dori și la filmări să am mai mult timp la dispoziție, cum am avut în teatru. Intuiția îmi spune că școala de teatru maghiară de teatru este îndreptată spre realism, în timp ce la actorii români de multe ori simt că sunt teatrali, artificiali.
 

La ce tip de receptare vă așteptați, având în vedere că scenariul este unul mai dificil, bazat mult pe discuții teoretice?

Am prejudecata asta că spectatorii de teatru sunt oameni educați și interesați de subiecte mai sofisticate. E multă „vorbărie" în acest spectacol, mult dialog, e mereu un risc pe care mi-l asum și am încredere că spectatorii vor fi interesați de propunerea asta. Personajele sunt cam tot aceleași ca în „Ilegitim", deși subiectul e altul, am simțit nevoia să îmi rezolv anumite întrebări până la capăt cu aceleași personaje.

Legat de modul în care urmărim un spectacol, de data asta ați optat pentru perspective diferite pe scenă și pe ecran.

Poziția spectatorului e diferită la teatru față de film. Asta e de fapt o altă temă a spectacolului - cum percepem lucrurile, cum urmărim un spectacol. Vreau ca spectatorul să nu fie atent doar la discuția care se întâmplă pe scenă, ci și la modul în care este transmisă discuția. La Cluj spectatorul putea să aleagă dacă se uită cu ochelari de VR sau fără, experiențele fiind diferite. La Timișoara am îmbinat două medii: spectatorul poate urmări spectacolul care se joacă pe scenă, sau filmarea în timp real care se vede pe ecran, dintr-o altă perspectivă. Sunt două abordări, două percepții, scopul fiind ca omul să înțeleagă cât de diferit se vede realitatea în funcție de unghi. Aș vrea să ne punem problema asta de percepere a realității din jur, chiar și la o simplă plimbare pe stradă, ceea ce vedem noi nu este ceea ce văd ceilalți.

 

a consemnat Vesna Roșca




CONTACT
Str. Mărășești, nr. 2
300077 Timişoara, România
Tel: 0256-434.814
Fax: 0256-494.029
E-mail: office@tm-t.ro
Webwww.tm-t.ro
CU SPRIJINUL
PARTENERI MEDIA
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara este finanţat de Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
© Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely", Timişoara, 2018