„Drama lui Ödön von Horváth surprinde o ipostază a domniei timpurii a lui Matei Corvin: tânărul rege eradichează modul de viaţă desfrânat, plin de înşelăciuni şi batjocuri, al nobililor şi încearcă să clădească o lume mai dreaptă, în spirit renascentist. Spectacolul, ca de altfel şi textul, are mai multe nivele de lectură scenică: nu tabloul violent colorat de dezmăţ şi ipocrizie al vieţii de la curte reprezintă planul principal al acţiunii, ci forşa novatoare a dragostei. De unde curajul femeilor din Săliştea care pornesc să ceară bărbaţi de la rege personal? De ce joacă aceste femei un joc dur de bărbaţi? Pentru că nu există femeie fără bărbat, nu este bărbat fără femeie. Finalul istoriei este simbolic: femeile din Săliştea îi primesc pe cei trei sute de bărbaţi. Suntem martorii faptelor nobile, dar nu îi cântăm o odă lui Matei Corvin: cunoaştem latura umană, de bărbat, a regelui. Vedem întâlnirea lui cu Femeia: dragostea adevărată trece pe lângă el, în timp ce priveşte trist dansul nupţial al cuplurilor fericite."