Termene şi orare care ne ghidează viaţa, programări şi ceasuri peste tot, de la încheietura mâinii până la ecranul telefoanelor mobile. Cu cât secundele ticăie mai sâcâitor, cu atât mai conştienţi suntem de faptul că trăim în timp.

În piesa lui Knutzon este inutil să căutăm cronologie şi dramaturgie lineară. Din scene recunoaştem cotidianul nostru sau al cunoştinţelor noastre, evident îmbibat de mijloacele de caricatură ale absurdului. Relaţii sărăcite în rutină de Timp şi evadarea disperată a omului de rutină. Doar că... prea târziu?