Spectacole

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd

„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”

Celebrăm nașterea luminii, adică venirea pe lume a lui Isus, în perioada solstițiului de iarnă. Ritualul e vechi de când lumea; pe vremea bunicilor noștri, se mergea din casă în casă cu Sceneta de Crăciun. Mici bisericuțe pictate frumos erau purtate pe brațe, se recitau versuri și se interpretau cântece care slăvesc iubirea și pacea.

Nașterea lui Isus este o sărbătoare a solstițiului. În ritualurile populare legate de solstițiu, putem descoperi în sceneta Păstorilor figuri șamanice ale cultului Soarelui din vremuri „păgâne”. În interpretarea noastră, figuranții, în mare parte comici ai scenetei, urcă o treaptă pe scara ierarhică, devenind personaje CREATOARE care spun povestea. Fiecare participant își va schimba hainele obișnuite cu straie festive: cămașă albă, sacou, pălărie. Astfel, Fiii Păstorilor continuă să meargă din ușă în ușă pentru a povesti nașterea lui Isus cu păpușile și muzica lor, reinstaurând tradiția la locul său binemeritat.

Spectacolul festiv „Vestitorii Crăciunului” este despre importanța apartenenței și a respectului față de tradițiile noastre, este potrivit pentru întreaga familie și vă invită în inima comunității.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare?

Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă.

Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Ce înseamnă să fii refugiat într-o țară străină, unde viața depinde de ospitalitatea gazdelor? Pe ce se poate sprijini un om care își pierde credința în propria cultură, în propriul Dumnezeu și în propria umanitate? Păstrează oare zilele noastre un germene de idealism al Umanismului, sau oare moștenirea spirituală a antichității și a Renașterii a rămas doar o amintire? Actorii vor căuta răspunsuri la aceste întrebări prin explorarea unor căi din lumi spirituale și situații suprarealiste. În această producție, bazată pe tragedia eschiliană „Rugătoarele”, regizorul Szabó Kristóf spune povestea unui grup de solicitanți de azil politic, unde refugiații își pierd, pe rând, sprijinul moral.

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

Într-o perioadă de opresiune și război, soția unui guvernator fuge de rebeli, lăsându-și în urmă copilul, în timp ce o servitoare își riscă viața pentru a salva și a crește băiatul. După ce rebeliunea este zdrobită, și se face dreptate, mama își revendică fiul. Cui îi aparține acesta? Poate exista demnitate și bunătate într-o lume care se destramă? Opera lui Brecht se derulează într-o poveste incitantă și provocatoare care evidențiază complexitatea sufletului uman, dilemele morale care apar și incompatibilitatea dintre natura umană și normele sociale. Un spectacol despre demnitate, bunătate și iubire.

Un om zace în nisip. Adus de valuri. Nu se știe de unde vine, încotro se îndreaptă, ce dorește sau de ce vrea să fugă. Fusese rege undeva, într-o țară îndepărtată. Prințul Tironului. Acum e un om căruia nu i-a mai rămas decât povestea. E povestea lui Pericle. Dar nu doar a lui.

(3h, o pauză)

A fost odată ca niciodată un sat micuț în mijlocul Africii. Acolo trăia o mamă cu cei trei fii ai ei. Erau săraci lipiți pământului. Aveau totuși ceva: părul frumos a mamei, negru ca pana corbului, atât de lung încât împânzea tot satul de la un capăt la altul. Părul acesta i-a salvat din toate nenorocirile: când le era foame, îl foloseau drept năvod, când se plictiseau, săreau coarda cu el, când ploua, pur și simplu se adăposteau sub el. Însă, într-o bună zi, băieții au crescut și-au pornit în lume să-și încerce norocul… Oare părul mamei îi va ocroti în continuare?

Spectacolul „1978” în regia slovenului Tomi Janežič vorbește despre România anilor 1970, o docu-ficțiune transgenerațională bazată pe poveștile personale ale actorilor și regizorului. Este o poveste despre anii comunismului într-un apartament din România, o poveste despre evenimente locale și globale care fac legătura dintre Timișoara și Nova Gorica (Slovenia) - la granița cu Italia - orașe care au fost parte din aceeași țară - Imperiul Austro-Ungar. În urmă cu mai mult de 100 de ani sute de soldați maghiari au luptat pe frontul Isonzo.

Spectacolul boyz and girlz este parte din proiectul Relații.Reacții.Reflecții, co-finanțat deCentru de Proiecte Timișoara, program de finanțare Grow Timișoara în cadrul Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiectul prevede 20 de reprezentații în liceele din Timișoara.

Orașul Paralel: Party în Elisabetin încheie trilogia Orașul Paralel (https://orasulparalel.ro) creată de regizoarea Ana Mărgineanu și dramaturgul Peca Ștefan. Un Wonderland teatral imersiv, Orașul Paralel: Party în Elisabetin invită la multiple vizionări, spectatorii putând să aleagă, la fiecare reprezentație, una dintre cele 5 rute performative disponibile. Fiecare rută are ca protagonist unul sau mai multe personaje: paraleliana Lela, polițistul Edgár (unul dintre personajele secundare din Orașul Paralel: Iosefin), fosta dactilografă Beáta (unul dintre personajele secundare din Orașul Paralel: Fabric), influencera surdă XO sau membrii Lela Crew de la Portal. Participanții pot descoperi mai multe atracții: Jocul Vieții (care se joacă cu un maxim de 6 jucători), Cortul Secretelor (cu teatru de păpuși), Labirintul Oglinzilor, Pădurea Șoaptelor, Fântâna Timpului, Oceanul Continuității și Tărâmul Dorințelor.                                            

+14

Info: https://orasulparalel.ro/ 

Dragi cetățeni,

Ați fost invitați să luați parte la selecția candidaților pentru accesul la Marea Ceapă.

„În opera lui Aristofan Păsările, doi bărbați epuizați de viața trăită într-un război fără sfârșit, construiesc împreună cu păsările Cetatea Cucului din Nori, prima utopie din istoria artei. După 2500 de ani, noi trăim tot într-un război care parcă nu are sfârșit, ci își schimbă doar forma și spațiul geografic, suntem obosiți, subjugați și visăm doar la utopia noastră. Ce se va întâmpla? Oare se poate construi după toate acestea o lume unde toți suntem egali, unde nu este război, nu există lupte? Și dacă da, de ce nu o putem realiza?” - regizorul Kokan Mladenović

Sub conducerea regizorală a lui Balázs Attila, Tar Mónika reconstituie din punct de vedere cultural unul dintre cele mai autentice genuri de literatură, cu mare fler și naturalețe, fie că este vorba despre baladele populare care au supraviețuit în numeroase versiuni, precum „Júlia, fecioara prea-frumoasă” sau „Meşterul Manole”, fie despre baladele scrise de Arany, precum cunoscuta „Doamna Ágnes”.

Textul lui Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler (1912): Ruth Wolff, medic și cercetător de renume, este înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră muribundă. Acest caz declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare, care oglindesc regulile corectitudinii politice și cultura woke din lumea contemporană polarizată, o lume divizată în triburi, în „noi sau ceilalți”, în care moralitatea se creionează în funcție de circumstanțe. Rețelele sociale ne impun cum să traim, cât și identitățile rasiale, sexuale, politice sau de gen. Lucruri despre care n-ai voie să vorbești la serviciu de frică să nu fii anulat, se pot discuta în siguranță în teatru: putem risca să ne confruntăm cu prejudecățile și minciunile acestei lumi. 

14+

Tradus RO prin supratitrare

ATENȚIE! Subiecte sensibile din spectacol: avort, sinucidere

„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)

Tradus RO prin supratitrare