Spectacole

Ernesztó se recuperează după o ruptură de ligament încrucișat. I-au luat rolul preferat din teatru și i-au luat și ceea ce a reprezentat dintotdeauna un sprijin sigur: euforia fotbalului. Poftim sprijin! Dar totuși, cine i l-a luat? Viața? Soarta? Ca întotdeauna? Oare e posibil să nu fi fost fericit nici înainte? A venit timpul să punem mâna pe bisturiu! Eroul nostru se examinează și vede că firele duc înapoi până în 1994, când, în semifinala Campionatului Mondial Italia–Bulgaria, Gianluca Pagliuca a ieșit perfect la întâmpinarea pasei în adâncime a lui Lechkov… Dar apar și Greierele și Furnica, echipa de aur din Érsemjén, despăgubirea de 50 de mii de euro, unguentul pentru picioare al bunicii și o masă aniversară încărcată până la refuz. Aici avem de toate, ca la bâlci. Cum ajungem la vindecare?

A fost odată ca niciodată, dincolo de nouă mări și nouă țări, acolo unde se agață harta-n cui, unde scurmă porcul cu coada răsucită, trăia odinioară un om sărac, pe nume Petru cel isteț. Era șugubăț și veșnic pus pe șotii: îi lua peste picior pe oameni, îi necăjea, glumea fără oprire. Dar nu pe oricine, ci doar pe cei care o meritau: pe fuduli, pe trufași, pe posomorâți, pe cei cu gura mare, pe îngâmfați, pe lăudăroși și, mai ales… Ei, dar nu se cade să spunem chiar totul de la început. Mai bine să vedeți cu ochii voștri!

Locuiesc printre noi. Le-am auzit poveștile, le-am văzut la știri, am ascultat pe la colțuri bârfele din cartier. Sunt cele care se așază pe cea mai îndepărtată bancă din parc, cele care își cer mereu scuze, cele care nu se uită niciodată în ochii nimănui, cele care se machiază prea tare și cele de care ne ferim, căci privirea din ochii lor ne face să ne jenăm. Le vedem, dar le cunoaștem oare? Le-am întrebat vreodată despre alegerile pe care le-au făcut, despre calea pe care au luat-o, despre bătăliile luptate, tristețea care le înconjoară, despre tăieturi și vânătăi? Despre puterea de a continua, de a respira, de a spera la o viață mai bună, la o destinație calmă, pe Strada Fericirii 12A.

Acest text este vocea lor. Adevărul nerostit, incomod dureros al acestor femei.

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity”, finanțat prin programul CERV. The performance was produced for the European project „FemminiCity”, funded by CERV.

Familia Tót locuiește într-un sat bănățean. Singurul lor fiu se află pe front, luptând în al Doilea Război Mondial. La sugestia fiului, maiorul cu care acesta este în contact, aflat într-o cădere nervoasă, sosește în concediu de odihnă la casa familiei. Părinții și sora fiului îl primesc ca și cum soarta acestuia ar depinde exclusiv de ospitalitatea lor: merg pe vârfuri, se adaptează fiecărui capriciu, deși, la un moment dat, e neclar dacă fiul și maiorul se mai află de aceeași parte a frontului. La început, supunerea este ghidată de speranță, dar, în fața nebuniei, nu mai rămâne alt instrument decât obediența. Până unde poate fi suportată vulnerabilitatea atunci când decizia este condusă de iubire? Când preia frica controlul și cum ajunge această stare să fie percepută drept normalitate?

În regia lui Horváth Hunor, Familia Tót devine un memento cu umor negru: destrămarea lumii nu este un moment spectaculos, ci mai degrabă o fisură mică în tencuială, care se întinde lent și perfid.

Vârsta minimă recomandată: 14 ani

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.

„... marea dansează cu fruntea-i înspumată,

Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”

Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Există o lume în care totul se poate vinde — moralitatea, crima, doliul. E de-ajuns o poveste bună — de preferat personală, emoționantă, cu o lecție de viață. Sau, măcar, una care dă bine pe prima pagină a ziarelor. Setea de povești e nesfârșită, dar realitatea lor nu mai interesează pe nimeni. Astfel, justiția devine un show, în care fiecare joacă un rol, iar adevărul e cel spus cu cea mai mare convingere. Iar când cade masca, descoperim o lume mult prea cunoscută. Lumea noastră. Unde adevărul e doar un truc de comunicare bine ambalat, iar banii sunt noua instanță morală.

Prin intermediul Agenției Teatrale și Literare THEATRUM MUNDI.

Traducere: Prekop Gabriella
Versuri: G. Dénes György, laureat al Premiului Kossuth

Este povestea unei prietenii aparte. A gratiilor care limitează, pe care le moștenim, pe care ni le creăm, în spatele cărora ne ascundem pentru a ne proteja, și care lasă urme. Dar este și o poveste despre libertate. Despre copilărie, vise, cerul infinit și dorința de a zbura. În centrul spectacolului inspirat din romanul omonim al lui William Wharton se află prietenia și maturizarea a doi băieți care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Dorința lui Birdy de a zbura și fascinația pentru păsări închid un suflet sensibil într-o colivie a propriei minți și îl fac incapabil să accepte brutalitatea existenței. Al, în schimb, încearcă să evadeze din colivia sărăciei, a violenței și a unui destin moștenit, dar ajunge prizonier în propria minte, profund marcat de ororile trăite în război.

Vor reuși cei doi băieți, prin trecutul lor comun, prietenia lor și prin redescoperire reciprocă, să se regăsească pe sine și, în cele din urmă, să devină liberi?

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Spectacolul „Sub zgârietură” este o retrospectivă personală asupra luptelor din copilărie, adolescență și apoi din tinerețea timpurie. Un fel de dialog liric cu „eul” și cu publicul. Caută cu devotament esența sufletului într-o lume grăbită, încercând să găsească liniștea în vânturile schimbării constante.

Cum ne vedem pe noi înșine în lumea din jurul nostru? Putem oare să ne exprimăm cele mai ascunse gânduri? Cum ne putem confrunta cu propria persoană după ce am fost frânți? Se poate oare lăsa anxietatea deoparte, o dată pentru totdeauna? Ce se află sub zgârietură?

Un magazin alimentar se transformă în terenul de luptă al angajaților: promoțiile se succed neîncetat pentru a ține pasul cu supermarketurile, iar de la șef până la lucrătorii la raft, toți se străduiesc să mențină aparențele. În timp ce marfa putrezește, moralul scade, iar magazinul se transformă într-o tabără de supraviețuire care se apropie tot mai mult de absurd. Afacerea e cu siguranță în pragul falimentului, însă mai poate fi salvată demnitatea umană? Sau e pe lista de reduceri?

Sezon mort. O satiră socială amară și o tragedie umană, două la preț de una – acum la ofertă.

Spectacol realizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd

„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”

Avertisment de conținut sensibil: spectacolul conține efecte stroboscopice.

Celebrăm nașterea luminii, adică venirea pe lume a lui Isus, în perioada solstițiului de iarnă. Ritualul e vechi de când lumea; pe vremea bunicilor noștri, se mergea din casă în casă cu Sceneta de Crăciun. Mici bisericuțe pictate frumos erau purtate pe brațe, se recitau versuri și se interpretau cântece care slăvesc iubirea și pacea.

Nașterea lui Isus este o sărbătoare a solstițiului. În ritualurile populare legate de solstițiu, putem descoperi în sceneta Păstorilor figuri șamanice ale cultului Soarelui din vremuri „păgâne”. În interpretarea noastră, figuranții, în mare parte comici ai scenetei, urcă o treaptă pe scara ierarhică, devenind personaje CREATOARE care spun povestea. Fiecare participant își va schimba hainele obișnuite cu straie festive: cămașă albă, sacou, pălărie. Astfel, Fiii Păstorilor continuă să meargă din ușă în ușă pentru a povesti nașterea lui Isus cu păpușile și muzica lor, reinstaurând tradiția la locul său binemeritat.

Spectacolul festiv „Vestitorii Crăciunului” este despre importanța apartenenței și a respectului față de tradițiile noastre, este potrivit pentru întreaga familie și vă invită în inima comunității.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare?

Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă.

Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Ce înseamnă să fii refugiat într-o țară străină, unde viața depinde de ospitalitatea gazdelor? Pe ce se poate sprijini un om care își pierde credința în propria cultură, în propriul Dumnezeu și în propria umanitate? Păstrează oare zilele noastre un germene de idealism al Umanismului, sau oare moștenirea spirituală a antichității și a Renașterii a rămas doar o amintire? Actorii vor căuta răspunsuri la aceste întrebări prin explorarea unor căi din lumi spirituale și situații suprarealiste. În această producție, bazată pe tragedia eschiliană „Rugătoarele”, regizorul Szabó Kristóf spune povestea unui grup de solicitanți de azil politic, unde refugiații își pierd, pe rând, sprijinul moral.