Spectacole

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.

„... marea dansează cu fruntea-i înspumată,

Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”

Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Există o lume în care totul se poate vinde — moralitatea, crima, doliul. E de-ajuns o poveste bună — de preferat personală, emoționantă, cu o lecție de viață. Sau, măcar, una care dă bine pe prima pagină a ziarelor. Setea de povești e nesfârșită, dar realitatea lor nu mai interesează pe nimeni. Astfel, justiția devine un show, în care fiecare joacă un rol, iar adevărul e cel spus cu cea mai mare convingere. Iar când cade masca, descoperim o lume mult prea cunoscută. Lumea noastră. Unde adevărul e doar un truc de comunicare bine ambalat, iar banii sunt noua instanță morală.

Prin intermediul Agenției Teatrale și Literare THEATRUM MUNDI.

Traducere: Prekop Gabriella
Versuri: G. Dénes György, laureat al Premiului Kossuth

Este povestea unei prietenii aparte. A gratiilor care limitează, pe care le moștenim, pe care ni le creăm, în spatele cărora ne ascundem pentru a ne proteja, și care lasă urme. Dar este și o poveste despre libertate. Despre copilărie, vise, cerul infinit și dorința de a zbura. În centrul spectacolului inspirat din romanul omonim al lui William Wharton se află prietenia și maturizarea a doi băieți care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Dorința lui Birdy de a zbura și fascinația pentru păsări închid un suflet sensibil într-o colivie a propriei minți și îl fac incapabil să accepte brutalitatea existenței. Al, în schimb, încearcă să evadeze din colivia sărăciei, a violenței și a unui destin moștenit, dar ajunge prizonier în propria minte, profund marcat de ororile trăite în război.

Vor reuși cei doi băieți, prin trecutul lor comun, prietenia lor și prin redescoperire reciprocă, să se regăsească pe sine și, în cele din urmă, să devină liberi?

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Spectacolul „Sub zgârietură” este o retrospectivă personală asupra luptelor din copilărie, adolescență și apoi din tinerețea timpurie. Un fel de dialog liric cu „eul” și cu publicul. Caută cu devotament esența sufletului într-o lume grăbită, încercând să găsească liniștea în vânturile schimbării constante.

Cum ne vedem pe noi înșine în lumea din jurul nostru? Putem oare să ne exprimăm cele mai ascunse gânduri? Cum ne putem confrunta cu propria persoană după ce am fost frânți? Se poate oare lăsa anxietatea deoparte, o dată pentru totdeauna? Ce se află sub zgârietură?

Un magazin alimentar se transformă în terenul de luptă al angajaților: promoțiile se succed neîncetat pentru a ține pasul cu supermarketurile, iar de la șef până la lucrătorii la raft, toți se străduiesc să mențină aparențele. În timp ce marfa putrezește, moralul scade, iar magazinul se transformă într-o tabără de supraviețuire care se apropie tot mai mult de absurd. Afacerea e cu siguranță în pragul falimentului, însă mai poate fi salvată demnitatea umană? Sau e pe lista de reduceri?

Sezon mort. O satiră socială amară și o tragedie umană, două la preț de una – acum la ofertă.

Spectacol realizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

„Îmi amintesc exact ziua în care am auzit pentru prima dată de Cseh Tamás. Eram elev. De atunci, îi atribui una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mele personale. În timpul studiilor pentru master, mi-am adunat curajul de a cânta melodiile lui. De aici a apărut «Zbor adânc». O chitară, un microfon, un cântăreț – într-un singur loc, timp de o oră.” - Jancsó Előd

„Hai, Zsuzsika, cred că aș putea cânta la teatrul tău, ar fi un mare spectacol. Este scena, sus sunt decorațiuni de carnaval, jos o masă de restaurant și un scaun. Eu stau pe acel scaun și privesc și aș putea face orice. […] Lumea va simți că încep să cânt într-o gamă vocală aparte, țara între timp, pâş-pâş-pâş, se ridică, eu nu voi începe să cânt, desigur, dar tensiunea va crește din ce în ce mai mult și vom zbura cu toții în loc. «Zbor adânc». Acesta ar fi titlul.” - Csengey Dénes – Cseh Tamás: „Zbor adânc”

Avertisment de conținut sensibil: spectacolul conține efecte stroboscopice.

Celebrăm nașterea luminii, adică venirea pe lume a lui Isus, în perioada solstițiului de iarnă. Ritualul e vechi de când lumea; pe vremea bunicilor noștri, se mergea din casă în casă cu Sceneta de Crăciun. Mici bisericuțe pictate frumos erau purtate pe brațe, se recitau versuri și se interpretau cântece care slăvesc iubirea și pacea.

Nașterea lui Isus este o sărbătoare a solstițiului. În ritualurile populare legate de solstițiu, putem descoperi în sceneta Păstorilor figuri șamanice ale cultului Soarelui din vremuri „păgâne”. În interpretarea noastră, figuranții, în mare parte comici ai scenetei, urcă o treaptă pe scara ierarhică, devenind personaje CREATOARE care spun povestea. Fiecare participant își va schimba hainele obișnuite cu straie festive: cămașă albă, sacou, pălărie. Astfel, Fiii Păstorilor continuă să meargă din ușă în ușă pentru a povesti nașterea lui Isus cu păpușile și muzica lor, reinstaurând tradiția la locul său binemeritat.

Spectacolul festiv „Vestitorii Crăciunului” este despre importanța apartenenței și a respectului față de tradițiile noastre, este potrivit pentru întreaga familie și vă invită în inima comunității.

Cine n-ar vrea să fie bogat, să câștige bani mulți cu puțină muncă, să poarte haine frumoase și să locuiască într-o casă mai mare?

Asta e tot ce și-a dorit și Iancu, așa că și-a luat bastonul și a plecat în lume. Și pentru că această lume era una a basmelor, el a câștigat mult mai mult decât se aștepta. Pe lângă bogății, el a avut parte și de dragostea unei zâne adevărate. Acesta este sfârșitul? Este finalul poveștii? Nu, nu s-a terminat, e doar începutul. Ce vine ușor se duce repede – și zâna pleacă. Abia acum Iancu simte că toate bogățiile, hainele frumoase și casa mare sunt toate lipsite de valoare fără a avea pe cineva cu care să le împartă.

Așa că el își ia bastonul și pornește din nou la drum. Nu-i mai pasă de comori sau de alte bogății, doar zâna aceea frumoasă de ar mai fi aici cu el încă o dată. S-ar lupta și cu diavolul însuși pentru ea. (Și chiar o va face.)

Ce înseamnă să fii refugiat într-o țară străină, unde viața depinde de ospitalitatea gazdelor? Pe ce se poate sprijini un om care își pierde credința în propria cultură, în propriul Dumnezeu și în propria umanitate? Păstrează oare zilele noastre un germene de idealism al Umanismului, sau oare moștenirea spirituală a antichității și a Renașterii a rămas doar o amintire? Actorii vor căuta răspunsuri la aceste întrebări prin explorarea unor căi din lumi spirituale și situații suprarealiste. În această producție, bazată pe tragedia eschiliană „Rugătoarele”, regizorul Szabó Kristóf spune povestea unui grup de solicitanți de azil politic, unde refugiații își pierd, pe rând, sprijinul moral.

Zâna cu părul auriu și cea cu părul brunet vindecă amintiri uitate, amintiri care se estompează în timp, rămășițe ale unor evenimente trecute, astfel încât ele să poată fi îngrijite și trimise înapoi la proprietarii lor. Singurătatea zânelor se împletește cu dragostea dintre ele, iar cenușiul suferinței și al durerii este colorat de jocul și de visarea cu ochii deschiși ale celor două care visează să cânte la harpă, să zboare libere, să fie fericite. Este posibil ca visul lor comun să devină realitate? Adaptarea scenică a romanului omonim scris de Angi Máté, o poveste despre prietenie, basme, rigoare și unitate, reflectă temele care îi preocupă pe tineri: trecerea anilor copilăriei lipsiți de griji, schimbarea atitudinii față de părinți și promisiunea independenței, dar și povara responsabilității care vine odată cu vârsta adultă. Creatorii spectacolului invită în principal copiii de 8-12 ani la un joc interactiv și o gândire colectivă. Prin acest spectacol, Teatrul Maghiar de Stat "Csiky Gergely" își consolidează programul de educație teatrală.

Într-o perioadă de opresiune și război, soția unui guvernator fuge de rebeli, lăsându-și în urmă copilul, în timp ce o servitoare își riscă viața pentru a salva și a crește băiatul. După ce rebeliunea este zdrobită, și se face dreptate, mama își revendică fiul. Cui îi aparține acesta? Poate exista demnitate și bunătate într-o lume care se destramă? Opera lui Brecht se derulează într-o poveste incitantă și provocatoare care evidențiază complexitatea sufletului uman, dilemele morale care apar și incompatibilitatea dintre natura umană și normele sociale. Un spectacol despre demnitate, bunătate și iubire.

„Obținerea drepturilor de autor pentru opera lui Bertolt Brecht a fost intermediată de către © Suhrkamp Verlag AG Berlin şi Hofra Kft.“

Un om zace în nisip. Adus de valuri. Nu se știe de unde vine, încotro se îndreaptă, ce dorește sau de ce vrea să fugă. Fusese rege undeva, într-o țară îndepărtată. Prințul Tironului. Acum e un om căruia nu i-a mai rămas decât povestea. E povestea lui Pericle. Dar nu doar a lui.

(3h, o pauză)