Spectacole

Inspirat din scenariul filmului Festen de Thomas Vinterberg, spectacolul pornește de la premiza unei reuniuni familiale festive: aniversarea patriarhului unei familii burgheze respectabile. În timp ce iau cina, fiul cel mare ridică un toast care sparge convenția celebrării și dezvăluie o istorie de abuz și tăcere care traversează întreaga familie. De aici înainte, masa devine un câmp de luptă între memorie și negare, între adevăr și mecanismele sociale care îl reprimă. Spațiul scenic devine un loc ambiguu, unde invitații la aniversare sunt și spectatori, iar spectacolul devine o ceremonie de dezvăluire, într-o succesiune de momente de show, în atmosfera data de seducția divertismentului și violența mărturisirii. Spectacolul se mișcă astfel constant între intimitatea traumei și dimensiunea politică a tăcerii colective. „Festen” nu este doar povestea unei familii, ci o radiografie a modului în care comunitățile – fie ele familiale, sociale sau instituționale – își protejează propriile secrete. Aniversarea devine contextul în care se arata această complicitate si un loc în care adevărul devine imposibil de ignorat.

Prezentat cu acordul agenției Nordiska ApS - www.nordiska.dk

Bazat pe filmul „Festen” de Thomas Vinterberg & Mogens Rukov, adaptare scenică de Bo hr. Hansen.

Macbeth este tragedia dezordinii, o scufundare în profunzimile sufletului uman, dar este și tragedia puterii. O putere violentă, anarhică. Ascensiunea protagonistului la tron este extrem de rapidă, asemenea căderii. Asistăm astfel la anihilarea unui sistem de valori, din a cărui cenusă va apărea, în cele din urmă, o lume nouă. Montarea este corală: performerii sunt mereu pe scenă, se mișcă precum un singur corp din care se nasc scenele și personajele. Toți mor și totuși nimeni nu rămâne la pământ. Fiecare este reabsorbit în cor, într-un ciclu continuu, simbol al puterii care, asemenea vieții, se reînnoiește de fiecare dată.

Producție realizată cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din București.

A fost odată ca niciodată o fetiță din Secuime care, într-o zi, a observat că nu mai e fetiță, ci o femeie de peste patruzeci de ani, divorțată. Avea și nume simpatic: Micuța, Veverița, Pufuliţă. I s-a făcut chiar și un portret. Într-adevăr, din păcate a rămas neterminat. Cine îl va termina? De fapt, sigur ea e în imagine? Sigur despre ea e povestea? Cine știe cum se termină basmul? Tata spunea mereu: „Se rezolvă.”

Undeva pe spatele bătrânului Pământ trăiește un adolescent curios, cu totul obișnuit. Nu departe de el, în umbra cimitirului, locuiește un pui de vampir de vârstă apropiată, care – culmea – nu suportă hemoglobina: are o intoleranță alimentară! Amândoi sunt de moarte plictisiți de petrecerile aniversare, de rudele care îi bombardează cu întrebări indiscrete – e evident că se împrietenesc. De ce nu? Li se alătură și o soră-vampir, iar în trei se strecoară printre părinți, vampiri înfometați și un vânător de vampiri prea zelos, plutind dintr-o aventură în alta: când prin camera copiilor, când pe lângă locuința-coșciug, când prin norii sufocanți de parfum ai unui concurs olfactiv. Și împreună visează cum ar putea arăta un viitor comun în care nu ar mai trebui să-și ascundă prietenia.

“Prietenul meu, vampirul” este un spectacol de teatru de păpuși realizat de MárkusZínház și de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, destinat și publicului adult. În el, Timișoara apare văzută prin ochii adolescenților și se transformă neîncetat: când un oraș vechi, plin de mistere, când o metropolă futuristă, unde păpușile prind viață prin gesturi expresive, pe ritmuri de muzică contemporană. Spectacolul oferă multiple perspective: copiii descoperă aventura, iar adulții își regăsesc propriul univers reflectat în oglindă.

Spectacol este recomandat de la vârsta de opt ani.

„Este cu totul clar că opera lui Cseh Tamás depășește cu mult cântecele și spectacolele propriu-zise. E suficient să te gândești că oamenii nu spun: «Cânți vreun cântec de Cseh Tamás?», ci doar atât: «Cânți Csehtamás?»

„În orice caz, îmi place să cred într-un fel de continuitate, că lumile creatoare se află în relație unele cu altele, se influențează și reflectează reciproc.”

Cuvintele lui Beck Zoli din cartea lui Fodor Sándor „Cânți Csehtamás?”.

Un lucru foarte asemănător stă și la baza spectacolului „În toate visele noastre”. Așa ne-am adunat. Am cânta cu toții. Și vom cânta! Pe rând, împreună. Sărbătorim, pentru că asta se poate întotdeauna. De data aceasta, faptul că putem cânta, că putem cânta Csehtamás, că lumile noastre creatoare pot acționa și reflecta una asupra celeilalte, faptul că avem vise și că există ceva care revine în fiecare dintre ele.

Asta se va întâmpla în jungla Casei cu Lei.

„Într-o spălătorie mi-am imaginat bine ce va fi.” Cseh Tamás – Ten Years After

----

Spectacolul s-a realizat prin sprijinul Asociației Pro Teszt.

Ernesztó se recuperează după o ruptură de ligament încrucișat. I-au luat rolul preferat din teatru și i-au luat și ceea ce a reprezentat dintotdeauna un sprijin sigur: euforia fotbalului. Poftim sprijin! Dar totuși, cine i l-a luat? Viața? Soarta? Ca întotdeauna? Oare e posibil să nu fi fost fericit nici înainte? A venit timpul să punem mâna pe bisturiu! Eroul nostru se examinează și vede că firele duc înapoi până în 1994, când, în semifinala Campionatului Mondial Italia–Bulgaria, Gianluca Pagliuca a ieșit perfect la pasa în adâncime a lui Lechkov… Dar apar și Greierele și Furnica, echipa de aur din Șimian, despăgubirea de 50 de mii de euro, unguentul pentru picioare al bunicii și o masă aniversară încărcată până la refuz. Totul este interconectat – de aceea vindecarea este atât de dificilă.

A fost odată ca niciodată, dincolo de nouă mări și nouă țări, acolo unde se agață harta-n cui, unde scurmă porcul cu coada răsucită, trăia odinioară un om sărac, pe nume Petru cel isteț. Era șugubăț și veșnic pus pe șotii: îi lua peste picior pe oameni, îi necăjea, glumea fără oprire. Dar nu pe oricine, ci doar pe cei care o meritau: pe fuduli, pe trufași, pe posomorâți, pe cei cu gura mare, pe îngâmfați, pe lăudăroși și, mai ales… Ei, dar nu se cade să spunem chiar totul de la început. Mai bine să vedeți cu ochii voștri!

Locuiesc printre noi. Le-am auzit poveștile, le-am văzut la știri, am ascultat pe la colțuri bârfele din cartier. Sunt cele care se așază pe cea mai îndepărtată bancă din parc, cele care își cer mereu scuze, cele care nu se uită niciodată în ochii nimănui, cele care se machiază prea tare și cele de care ne ferim, căci privirea din ochii lor ne face să ne jenăm. Le vedem, dar le cunoaștem oare? Le-am întrebat vreodată despre alegerile pe care le-au făcut, despre calea pe care au luat-o, despre bătăliile luptate, tristețea care le înconjoară, despre tăieturi și vânătăi? Despre puterea de a continua, de a respira, de a spera la o viață mai bună, la o destinație calmă, pe Strada Fericirii 12A. 

Acest text este vocea lor. Adevărul nerostit, incomod dureros al acestor femei. 

Spectacolul este realizat în cadrul proiectului european „FemminiCity”, finanțat prin programul CERV. The performance was produced for the European project „FemminiCity”, funded by CERV.

Familia Tót locuiește într-un sat bănățean. Singurul lor fiu se află pe front, luptând în al Doilea Război Mondial. La sugestia fiului, maiorul cu care acesta este în contact, aflat într-o cădere nervoasă, sosește în concediu de odihnă la casa familiei. Părinții și sora fiului îl primesc ca și cum soarta acestuia ar depinde exclusiv de ospitalitatea lor: merg pe vârfuri, se adaptează fiecărui capriciu, deși, la un moment dat, e neclar dacă fiul și maiorul se mai află de aceeași parte a frontului. La început, supunerea este ghidată de speranță, dar, în fața nebuniei, nu mai rămâne alt instrument decât obediența. Până unde poate fi suportată vulnerabilitatea atunci când decizia este condusă de iubire? Când preia frica controlul și cum ajunge această stare să fie percepută drept normalitate?

În regia lui Horváth Hunor, Familia Tót devine un memento cu umor negru: destrămarea lumii nu este un moment spectaculos, ci mai degrabă o fisură mică în tencuială, care se întinde lent și perfid.

Vârsta minimă recomandată: 14 ani

Oameni obișnuiți sunt purtați de haosul vibrant al luminilor unui festival. Rătăciți. Dezamăgiți. Nemulțumiți. Își doresc mai mult decât le permit limitele strâmte ale fiecărei zile. Prinși în iureșul muzicii puternice și a mulțimii care se revarsă, încearcă cu disperare să se convingă că încă își controlează propriile vieți. Iubiri vechi se destramă, iluzii noi prind formă. Toți caută același lucru: o singură respirație de libertate, o clipă de atenție, o atingere sinceră, înainte de a fi înghițiți din nou de mulțimea fără direcție.

Hai să ne jucăm de-a... Chiar acesta ar putea fi titlul spectacolului muzical-animat cu durata de o jumătate de oră. Pentru că totul prinde viață, este dinamic, cântă sub mâinile celor patru marinari îndemânatici: formele moi și colorate se transformă, chiar sub ochii noștri, în balene uriașe, căluți-de-mare sprinteni sau caracatițe misterioase. Firește, jocul prinde viață doar atunci când se alătură cu toții – copii, bunici și educatoare.

„... marea dansează cu fruntea-i înspumată,

Pe corabie urcă o mică-mare ceată...”

Spectacol interactiv și muzical, recomandat de la vârsta de trei ani.

Există o lume în care totul se poate vinde — moralitatea, crima, doliul. E de-ajuns o poveste bună — de preferat personală, emoționantă, cu o lecție de viață. Sau, măcar, una care dă bine pe prima pagină a ziarelor. Setea de povești e nesfârșită, dar realitatea lor nu mai interesează pe nimeni. Astfel, justiția devine un show, în care fiecare joacă un rol, iar adevărul e cel spus cu cea mai mare convingere. Iar când cade masca, descoperim o lume mult prea cunoscută. Lumea noastră. Unde adevărul e doar un truc de comunicare bine ambalat, iar banii sunt noua instanță morală.

Prin intermediul Agenției Teatrale și Literare THEATRUM MUNDI.

Traducere: Prekop Gabriella
Versuri: G. Dénes György, laureat al Premiului Kossuth

Este povestea unei prietenii aparte. A gratiilor care limitează, pe care le moștenim, pe care ni le creăm, în spatele cărora ne ascundem pentru a ne proteja, și care lasă urme. Dar este și o poveste despre libertate. Despre copilărie, vise, cerul infinit și dorința de a zbura. În centrul spectacolului inspirat din romanul omonim al lui William Wharton se află prietenia și maturizarea a doi băieți care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Dorința lui Birdy de a zbura și fascinația pentru păsări închid un suflet sensibil într-o colivie a propriei minți și îl fac incapabil să accepte brutalitatea existenței. Al, în schimb, încearcă să evadeze din colivia sărăciei, a violenței și a unui destin moștenit, dar ajunge prizonier în propria minte, profund marcat de ororile trăite în război.

Vor reuși cei doi băieți, prin trecutul lor comun, prietenia lor și prin redescoperire reciprocă, să se regăsească pe sine și, în cele din urmă, să devină liberi?

Scufița Roșie a pornit spre bunica prin pădure. Singură? I s-a alăturat un lup. Unul adevărat? Foarte adevărat. Și ce s-a întâmplat? Păi, știi bine. Și bunica? Și pe ea... Dar vânătorul, nu-i așa că… A sosit și totul s-a terminat cu bine. Și asta se joacă aici? Cum să nu! Nu e prea înfricoșător? E un spectacol în care poți râde de ceea ce te sperie! Ce bine! Și ce înseamnă operetă? Operă pentru cei mici. E numită așa pentru că povestea este spusă prin cântec. Uau! Și… Psss! Începe!

Spectacolul „Sub zgârietură” este o retrospectivă personală asupra luptelor din copilărie, adolescență și apoi din tinerețea timpurie. Un fel de dialog liric cu „eul” și cu publicul. Caută cu devotament esența sufletului într-o lume grăbită, încercând să găsească liniștea în vânturile schimbării constante.

Cum ne vedem pe noi înșine în lumea din jurul nostru? Putem oare să ne exprimăm cele mai ascunse gânduri? Cum ne putem confrunta cu propria persoană după ce am fost frânți? Se poate oare lăsa anxietatea deoparte, o dată pentru totdeauna? Ce se află sub zgârietură?