Spectacole

Textul lui Robert Icke este, de fapt, adaptarea piesei „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler (1912): Ruth Wolff, medic și cercetător de renume, este înlăturată din domeniul medical în urma deciziei luate pentru a proteja o pacientă minoră muribundă. Acest caz declanșează o avalanșă de reacții agresive și comentarii părtinitoare, care oglindesc regulile corectitudinii politice și cultura woke din lumea contemporană polarizată, o lume divizată în triburi, în „noi sau ceilalți”, în care moralitatea se creionează în funcție de circumstanțe. Rețelele sociale ne impun cum să traim, cât și identitățile rasiale, sexuale, politice sau de gen. Lucruri despre care n-ai voie să vorbești la serviciu de frică să nu fii anulat, se pot discuta în siguranță în teatru: putem risca să ne confruntăm cu prejudecățile și minciunile acestei lumi. 

14+

Tradus RO prin supratitrare

ATENȚIE! Subiecte sensibile din spectacol: avort, sinucidere

„Piesa nu este o biografie, şi nici încercarea de a elabora un portret credibil, ci doar analiza acelei – finalmente – inexplicabile chestiuni privind modul în care Caravaggio a ajuns să descopere sporita – din perspectivă modernă – teatralitate pe care o reprezintă, cu cea mai mare acurateţe, în picturile sale cutia neagră a laboratorului său de corpuri şi îndeobşte minimalismul luminii provenite de la o unică sursă de lumină.” (Visky András, dramaturg)

Tradus RO prin supratitrare

Imaginaţia e pusă la încercare de-o veche întrebare: ce ar face poetul cu suflet înflăcărat dacă ar mai trăi. Ar emigra. S-ar face fum. Praf. Ar ieşi pe scări ca să declame: Ridică-te, maghiare! Ar participa la alegeri. Ar pierde, ca de obicei, ar fi aerian. Ar primi Premiul József Attila. Ar lupta cu aceleaşi probleme de publicare, evident. Ar fi ori prea aşa, ori prea altfel; Petőfi ar fi prea-prea. Spectacol realizat în coproducţie cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea celui mai mare poet al literaturii maghiare, Petőfi Sándor. Spectacol coprodus cu Teatrul Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc.

Două surori. În 2002 una dispare fără urmă. 20 de ani mai târziu, fiica ei Agnes – acum adultă – încă o caută.

La Centrul Reformat se află omul care deține cheia acestui mister.

Punct de pornire: stația de vaporetto „Corneliu Coposu”

Tradus RO la cască prin aplicație.

Cine nu ar cunoaște povestea unei fete frumoase, cu inimă pură, care culege linte, și cu un pantof de aur, care este ajutată de porumbei albi în încercarea de a deveni în cele din urmă soția prințului? 

Viața este o luptă continuă, lumea este inexplicabilă și nicăieri nu este un panaceu care oferă o soluție tuturor relelor – spun cei care nu au participat încă la summit-ul cosmico-karmic al firmei Intermegagigaterrawonder SRL.
Dar acum ei vă oferă soluția.
Dacă o încercați, totul se va schimba!

Basmul clasic al lui Hans Christian Andersen a fost adaptat pentru scenă de Lajos Parti Nagy, care îl examinează pe împăratul Hatzukistanului și curtea care îl înconjoară. Un spectacol cu marionete și pantomimă, joc de umbre și tânăra trupă de păpușari a Teatrului Maghiar.

Un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" Timisoara, co-produs cu Asociația Culturală Diogene. O experiență inedită care deschide lumi paralele și dezvăluie povești surprinzătoare ale cartierului Iosefin. Trei trasee diferite. Trei jocuri în paralel. Alegeți un traseu (sau poate toate 3!) și porniți pe jos, călăuziți de actori! Trăiți momente intense de poveste, aproape de personaje.

Loc de întâlnire pentru traseele Viki (roz) și Martin (albastru): platforma de la capătul liniei 1 a Reviziei de Vagoane Timișoara, lângă Gara de Nord 

Loc de întâlnire pentru Jocul: intersecția străzii Andrei Mureșanu cu splaiul Nicolae Titulescu

Deși inițial a fost interzis, romanul NIMIC a devenit ulterior bibliografie obligatorie pentru elevi. NIMIC vorbește despre acele lucruri incomode, sensibile și greu de articulat din viața adolescenților. Pentru că despre unele lucruri trebuie vorbit, chiar dacă par a fi niște nimicuri. Cartea scriitoarei Janne Teller, apărut în anul 2000, a stârnit mari controverse. Ce anume trebuie să conțină o scriere pentru a provoca într-o asemenea măsură? Textul atinge întrebări fundamentale pentru adolescenți, despre negocierea viziunilor asupra lumii, chestionarea conceptelor morale și experimentarea propriei puteri și neputințe. În cele din urmă, însă, toată lumea trebuie să răspundă la întrebarea: ce este important în viață?

În prezent, se vorbește din ce în ce mai mult despre experiența flow-ului. Din ce în ce mai mulți oameni îl vor, îl caută, îl doresc. Pentru a-l experimenta, o bună practică ar fi să luăm dificultățile cotidiene așa cum sunt, să le luăm ușor, lejer. Experiența flow-ului, cursul evenimentelor adică, înseamnă să fim mereu prezenți în viața noastră, să trăim fiecare secundă în intensitatea sa, în timpul său prezent. Că să trăim și să înțelegem această experiență, mai devreme sau mai târziu, trebuie cu toții să ne dărâmăm zidurile imaginare – desigur, doar lejer!
 

Poate imaginația să creeze o realitate mai potrivită de cea care ne înconjoară? Dacă am putea transforma anumite momente din viața noastră într-un film, cum ar fi acela? Cea a unui regizor italian de film care a văzut și zile mai bune, cinematografia imaginară a lui Guido Contini nu este nimic altceva decât o paradă muzicală de cântece și dansuri, în care propria sa criză personală și profesională este transformată într-o operă de artă. Fără să-și dea seama însă, că odată cu punerea în scenă, limitele între film, fantezie și realitate se dizolvă treptat.---- Tradus RO prin supratitrare
 

Reunite în jurul unei mese, personajele dezbat probleme de moralitate și conștiință: Există situații în care crima este justificată? Criminalul devine erou atunci când contextul îi justifică faptele? Viața unui animal este mai puțin valoroasă decât viața unui om? În același timp, textul scris de Adrian Sitaru explorează cât de mult este influențată realitatea fiecăruia, imaginarul și raționalul uman, de limbajul dobândit în copilărie și cuvintele folosite.
"Limitele limbajul mele sunt limitele lumii mele" - Ludwig Wittgenstein

KORNEL: Testosteronul, tată. Un compus chimic foarte vechi, care apare în aceeaşi formă la majoritatea vertebratelor. El ne face bărbaţi.
GÂNDAC: Hormonul bărbătesc. El ne obligă să alergăm după femei de la pubertate până la sfârşitul vieţii. El face să fim tot timpul potenţiali violatori şi ucigaşi...

Unul dintre cele mai iubite spectacole al Teatrului Maghiar, „Testosteron" (2015), a revenit într-o formulă nouă în Sala Mare a teatrului.