Spectacole

Locul acțiunii este la etajul al 49-lea, pe acoperișul unei clădiri de birouri. Deoarece sunt interzise toate viciile, fumătorii vin aici pe ascuns, urcă etaje fără număr, evadează din birouri pentru a petrece zilele sumbre de muncă în fum de țigară și plăcerea nicotinei.  Mediul este antiuman, angajații sunt însingurați, secretarele vorbesc prea mult, relațiile sunt superficiale și se simte tot mai clar că nu doar sufletele s-au uscat, ci și Pământul. Circa zece angajați dintr-un oraș imens populează treptat acoperișul, sfidează vremea nevrotică, privind spre cer, așteptând salvarea: ploaia. Nu a plouat de doi ani.

Dependența de muncă, divorțul, relațiile intime sau dorul după un copil, intrigile de la birou și cautarea fericirii sub presiunea jobului - se regăsesc de obicei ca subiect în dramele lui Sergi Belbel, care își construiește opera ca o succesiune de cadre din filme. Sperăm că dragul spectator poate să se desprindă de la orele suplimentare și să râdă și să plângă pentru personajele care seamănă cu colegii săi.

 

Proiect co-finanțat de Fondul Național pentru Cultură al Ungariei

Povestind despre iubirea tragică a doi tineri din Verona, ale căror familii se dușmănesc, „Romeo și Julieta”, este una dintre cele mai populare drame scrise de William Shakespeare. Nu este de mirare, deoarece drama ridică întrebări pentru toate vârstele. Proiectul inițiat de Teatrul de Păpuși Kabóca readuce la viață marionetele printr-o poveste de dragoste eternă - despre iubire și ură, despre părinți și copii, despre alegeri corecte și greșite și despre o lume divizată.


Coproducție cu Teatrul Petőfi și Teatrul de Păpuși Kabóca din Veszprém (Ungaria)

Întâmplările din „Henric al IV-lea” încep cu 20 de ani înaintea acțiunii de pe scenă, când un tânăr aristocrat, lăsându-se purtat de valențele sale de actor, se accidenteză în timpul unui carnaval. În ziua următoare, se trezeşte convins că este Henric al IV-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, care toată viaţa a avut conflicte cu Papa şi de al cărui nume se leagă legendarul Drum la Canossa. A înnebunit sau doar se preface? Dacă e nebun, oare de ce toţi din jurul său participă la această nebunie? Dacă totul este doar un joc, cum poate fi atât de real? Cine poate spune cu certitudine până unde se întinde normalitatea şi unde începe nebunia?

Personajele feminine ale lui Henrik Ibsen tânjesc la libertate și, pârjolind totul în jur, se rup de mlaștina aparențelor. În mod similar, Hedda Gabler nu tolerează ipocrizia și convențiile, dar este la fel de lașă și mincinoasă precum societatea pe care o disprețuiește. Cu toate acestea, nu poate renunța la iluzia pe care a creat-o, preferând să renunțe la propria viață.
 

Regizorul american Tom Dugdale este cunoscut în teatrele maghiare din România. Dugdale regândește textele clasice, experimentând liber pentru a le apropia de publicul contemporan.

Anna și Erik își transformă casa într-o oază socială în care proprietatea este abolită, invitând alți cinci oameni să trăiască la comun, cu drepturi și obligații egale. Microuniversul inițial armonios se fisurează când Erik se îndrăgostește de mult mai tânăra Emma și propune ca ea să se alăture comunității. Cum se vor reseta relațiile din comună? Cum se vor poziționa ceilalți membri? Cine va trebui să plece?

„Beneficiile traiului în comună sunt multe și ne lipsesc extrem de acut în zilele noastre, când suntem atât de însingurați, de alienați, însă reversul medaliei nu e defel de neglijat – relațiile interpersonale, mai ales în familie, se scurtcircuitează, iar rezultatele sunt imprevizibile și adesea traumatizante. La comun e, așadar, un bun stimul pentru reflecție asupra problemelor familiei în secolul al XXI-lea și a crizei societății de azi.” (Radu-Alexandru Nica)

Thomas Vinterberg este autorul filmelor multipremiate „Festen”, „Jagten” și „Kollektivet”. Împreună cu regizorul Lars von Trier, în 1995 a pus bazele curentului Dogma ‘95, pledând pentru o cinematografie eliberată de efecte speciale și tehnologie.

Spectacolul a fost realizat cu acordul Nordiska ApS și al Agenției Teatrale Mayer-Szilágyi din Budapesta

Interzis publicului sub 14 ani
 

Dragostea și moartea constituie două surse inepuizabile pentru artă. Dar ce înseamnă mai precis dragostea, și ce anume moartea? În ce măsură poate viața să fie înlocuită de artă? Oare ce rămâne din opera cuiva mărturisește fără îndoială despre existența omului?

Scriitorul Bartis Attila, născut la Târgu Mureș, a devenit în ultimii ani un reprezentant esențial al literaturii maghiare contamporane, nu doar datorită romanelor sale („Tihna”, „Plimbarea”, „Sfârșitul”), dar și datorită pieselor de teatru, semnate și – la un moment dat – regizate de el. Prin analizarea deviațiilor iubirii și vieții, piesa „Depravare” (2005) pune sub semnul întrebării noțiunile complexe ale Artei, Egoului, Egoismului și Iubirii.
 


Interzis spectatorilor sub 16 ani

Ai simțit oare vreodată că te umfli și te îngrași în preajma familiei sau a partenerului/partenerei; Sau, dimpotrivă: slăbești până la os trăind lângă un bărbat sau o femeie? Ce-ai zice oare dacă ai rămâne cu 20 de kilograme în plus sau în minus după un simplu zbor cu avionul? 

Alta propunere de situație neobișnuită: vrei să te faci cântăreț, însă te trezești în vagonul-restaurant pe ruta Brașov-Budapesta, vânzând pe perioadă limitată carne expirată.

De ce simți din senin un dor inexplicabil față de cineva care nu  este deloc genul tău, să nu mai zic că se află la o distanță culturală insumontabilă, de exemplu, trăiește la Polul Nord?

Oare cum se face dragoste în starea de imponderabilitate, cum trăiesc astronauții?

Ce poate să ne ofere un maestru adevărat?
 

Un spectacol creat și interpretat de Kiss Attila și Molnos András Csaba

BĂRBATUL CU BASTON: Enormă capacitate de indignare, agresiv, manipulator, duplicitar, încapățănat, puțin laș, puțin fricos, dispus să se lase cu ușurință înduioșat de probleme pe care nu le poate rezolva, fidel propriilor sale limite, suspicios, perfect pentru rolul de victimă a destinului, dar preferă să fie călău.

BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Ușor de impresionat, ambiguu, șiret, impulsiv, dar și calculat, complice, secretos, puțin laș, liric în momentele de neputință, împăcat cu propria sa conștiință, convins că poate salva lumea prin amânarea acțiunii, generos când nu îl costă nimic.

„Morala acestei istorii atinge partea invizibilă a laşităţii noastre, atât de caracteristică naturii umane. Din cauza filosofării excesive pe tema virtuţilor şi frumuseţii acţiunii, personajele mele rămân paralizate tocmai atunci când ar trebui neapărat să acţioneze. Asta nu vă aminteşte de ceva cunoscut?” (Matei Vişniec)

Adaptare în maghiară: Panna Adorjáni

Traducere în română: Oana Hodade

Co-producători:

Festivalul TESZT, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timișoara

Festivalul Temps d'Images, Asociația ColectivA, Cluj-Napoca, România

Instytut Adama Mickiewicza/Adam Mickiewicz Institute, Polonia

Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca
 

Parteneri:

Universal Pleasure Factory

Mulțumiri:

Panna Adorjáni și Familia

Arni

Bhkata

Catinca Drăgănescu

Marta Keil

Gzregorz Reske

Michał Rogulski

Sandra Bullock

Expunând elemente autobiografice ale actorilor din copilărie sau adolescență (fotografii sau înregistrări video de familie), spectacolul încearcă să descifreze care au fost influențelele culturale importante pentru „mileniali", sau Generația Y, tineri care s-au maturizat după trecerea în noul mileniu, în contextul exploziei lumii digitale.  Investigăm cât de vulnerabili sau puternici sunt ei într-o lume cu acces neîngrădit la informație, care totuși le limitează capacitatea de relaționare, atașament sau îngreunează discernerea priorităților.
 

Creatorii spectacolului încearcă să își traducă nostalgia est-europeană cu aromă de Hubba Bubba, într-un limbaj modern precum un apartament studenţesc gata mobilat cu cele mai bune şi ieftine articole de la IKEA. Vă oferim trecutul şi prezentul nostru trăit şi/sau imaginar. Al nostru, dar și al vostru. Forbidden Books sărbătorește încercările noastre eșuate de a da sens lipsei noastre de importanță într-o lume care este pe cât de izolată, pe atât de virală. Oricât de curajoşi am părea, nu renunţăm la prezumţia de nevinovăţie în căutarea noastră de poezie serioasă în timpurile post-ironice.