Spectacole

Home / Spectacole

Via Negativa – Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely – TESZT – Asociația MASZK – THEALTER – Teatrul Kosztolányi Dezső – DESIRÉ – Infant (SLO, RO, HU, SRB)
Manipulări


Să rogi pe cinevă să-și omoare fiul este un mod teribil de a-i pune credința la încercare. Avraam a fost dispus să plătescă cel mai mare preț pentru credinţa sa. Şi-a pus toată nădejdea în DUMNEZEU și a fost recompensat din belșug. În zilele noastre sacrificăm economii naționale întregi, plătind un preț absurd de mare pentru a reîncăpăta încrederea într-o piaţă financiară imaginară. Jocul este același. Capitalismul este o religie, iar venitul necesită încredere și supunere. Iar noi sperăm că vom fi recompensați. Deşi fostul prim-ministru al Ungariei a recunoscut public că guvernul său „a dat-o în bară nu puțin, ci foarte tare”, la următoarea campanie electorală a reușit să recâștige încrederea OAMENILOR maghiari. Încrederea este deopotrivă rațională și irațională, conșientă și inconștientă, dispusă și nedispusă.

Când vine vorbă de încredere, cu toții negociem și manipulăm. În acest joc, nu există victime inocente – cu toții știm despre ce este vorbă. Încrederea este arma fricii, a nesiguranței și a incertitudinii în ceea ce privește viitorul. Încrederea este inima puterii. Iar de aici încep manipulările. Fără încredere, nu este nici negociere, nici bancari, nici politicieni, nici democrație, nici dragoste, nici Dumnezeu. NIMIC. Încrederea nu este o preferință. Este o necesitate.

Șapte actori din Ungaria, România, Serbia împreună cu regizorul Bojan Jablanovec s-au întâlnit pentru prima dată în ianuarie 2015 și s-au confruntat cu problema încrederii de la bun început. Spectacolul constă dintr-un șir de imagini și situații care țin de manipularea încrederii. Încrederea este o perete plin de întrebări care este imposibil de penetrat cu răspunsuri raționale. Încrederea este un cuțit între doi dansatori. Încrederea este fumul ce intră în ochi. Încrederea este floarea ce nu știm cum s-o udăm. Încrederea este guma de mestecat pe care atunci când nu mai are gust, o scuipi și mai iei una apoi. Încrederea nu are nici un sens dacă nu este mereu pusă la test. Este un joc. Un joc străvechi.

Bojan Jablanovec (1961) regizor sloven, fondator și director artistic al asociației Via Negativa. A studiat la Universitatea de Teatru din Ljubljana și a montat multiple spectacole în teatrele slovene între anii 1993-1999. În 1999 renunță la regizat în teatre subvenționate și alege o cale alternativă de cercetare a teatrului. În anul 2002 fondează Via Negativa, o comunitate creativă și liberă pentru artiști (actori, dansatori, muzicieni) din Slovenia și nu numai. În 2012 se formează VN Lab, un laborator contemporan de teatru, ce organizează workshopuri pentru tineri artiști din toate colțurile lumii care sunt deschiși pentru dezvoltarea prezenței lor scenice și al talentul lor artistic.

Fondat în 2002 în Ljubljana, Via Negativa reprezintă o platformă pentru studiu, dezvoltare și producție în artele spectacolului contemporan. VN este axat pe elaborarea și explorarea a diferitelor strategii actoricești, proceduri și genuri, cu accentul pe etica și pe vivacitatea practicii performative. Sectorul creativ VN se ocupă numai cu elementele de bază ale jocului actoricești și se concentrează pe relația dintre a privi și a juca. Pentru VN această relație reprezintă un flux complex a mai multor puncte de vedere, așteptări, judecăți, concluzii, distincții, stereotipuri, prejudecăți etc. VN insistă asupra unui joc ce radicalizează și relativizează într-un mod conștient propria poziție cu auto-ironie și umor.

John Steinbeck
Oameni şi şoareci

Situațiile-limită ale vieții de hoinar... când singura ta dorință este de a te simți acasă undeva în lume; o bucățică de pământ unde poți dormi în liniște și pace. Când nu mai trebuie să pleci mai departe. Când ai ajuns. Dar cum ai putea să ajungi cu adevărat undeva, dacă nici să pornești n-ai cum?

Vorbim de o poveste în care singurătatea socială și individuală devine simbolul unei epoci. Lipsa adevăratei comunicări, imposibilitatea de a vorbi despre tine însuți, inutilitatea căutării unui loc căruia să poți să-i zici acasă, anatomia singurătății.

 

după Neil Gaiman
Noroc cu laptele

Cine s-ar fi gândit că un drum după o cutie de lapte până la magazinul de la colț se poate transforma într-o aventură nemaipomenită prin timp și spațiu? Dar din fericire tații sunt extrem de ingenioși, iar dinozaurii inventatori sunt o companie extrem de plăcută.

Iată o poveste de familie adevărată, care onorează istețimea, tenacitatea și curajul taților. Să ridicăm pălăria în fața taților care indiferent de atacul omuleților verzi, de săbiile ascuțite ale piraților, de furia unui dumnezeu-vulcan, fac totul, chiar și imposibilul ca să ajungă acasă cu o cutie de lapte pentru copiii lor!

Kokan Mladenović-Góli Kornélia
Opera cerşetorilor

Durata: 1h 40'

Târfe și cerșetori. Hoți mărunți și infractori în costum. Urcușurile și coborâșurile nu unui sistem anume, ci a unui sistem veșnic corupt. Dar supraviețuirea este obligatorie. Spectacolul trebuie să continue...

Opera Cerșetorilor este o poveste celebră, drăguță și simplă. Dragoste, trădare, adulter și parteneri necredincioși, femei ușoare și criminali periculoși. Dar în viziunea lui Kokan Mladenovic, interpretată de actorii Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara, povestea ușor spusă se transformă în ceva mult mai actual decât subiectul unei opere dramatice de secol XVIII. Spectacolul acesta este o călătorie prin istoria teatrului și textului dramatic, prin perioade istorice și sisteme politice, stiluri și limbaje, fiind o critică a societății nelimitată de vremuri.


Jumate de lume are soartă de târfă,

Fiecare încearcă să se vândă,

Preacurvesc toţi, şi-atunci ce vom deveni?

Noi ce vom mai fi?

Fragment din textul spectacolului

Neil LaBute
Nişte fete, sau cinci-în-unu

Durata: 1h 30'

Cariera ta de scriitor este în ascensiune, frumoasa şi tânăra ta logodnică aşteaptă să vă căsătoriţi şi să fugiţi în lume – şi care e reacţia ta naturală? Fiind bărbat, probabil te panichezi şi începi să-ţi suni fostele iubite.

Şi aşa începe odiseea lui Guy, care, retrăind anumite perioade din trecut, încearcă să se regăsească, cu dorinţa de a porni în noua viaţă fără resentimente din partea fostelor (jucate în spectacol de aceeaşi actriţă), şi cu conştiinţa împăcată. Nişte fete sau cinci-în-unu, un spectacol out of the box, jucat într-o cameră de hotel, cu noi, spectatorii, stând la cinci centimetri de actori, şi fiind martori la aceste întâlniri puţin jenante, puţin haioase, puţin triste, dar cu miros de viaţă adevărată, aşa cum este sau cum s-ar putea întâmpla în viaţa fiecăruia dintre noi.

 

Andrzej Saramonowicz
Testosteron

Ce caracterizează un bărbat adevărat? Muşchii? Barba şi mustaţa? Puterea? Banii? Biologia are o explicaţie simplă şi eternă: testosteronul.


Şapte poveşti nu chiar atât de diferite, care până la urma urmei se dovedesc a fi o singură poveste comună a vieţii, a iubirii, a sexualităţii şi a secretelor cele mai adânci ale sufletului. Povestea fiecăruia dintre personaje se conturează prin conştientizarea propriilor eşecuri legate de relaţiile cu femeile, care căpătă dimensiuni diferite la fiecare dintre ei. 

Coproducţie cu Teatrul German de Stat Timişoara
Moliendo Café

Durata: 1h 40'

Scena e împărţită de un zid transparent. Dincolo de ea e un personaj din altă lume, unul care are saci plini... E cafea. El stă acolo încercând să treacă dincoace... Dar dincoace e lumea astălaltă. Jocul fanteziei funcţionează minunat.

La mese servesc chelneri; sunt servite fel de fel de persoane – de la intelectuali la boschetari. E lumea cafenelelor de astăzi. Au venit aici fie pentru cafeaua “politică”, pentru cafeaua “erotică”, pentru cafeaua altor şi altor versiuni de acest fel. Aici se discută, au loc reglări de conturi, dispute de familie etc, etc. Doar cafeaua e prilej pentru orice: întâlnire cu o persoană dragă sau pentru discuţii fără sens, dar şi pentru meditaţii, bârfeli, mărturisiri... Şederea la o cafea îţi poate ordona gândurile, îţi provoacă idei... Aici e istoria, aburul cafelei ajungând parcă din secolele din urmă.
(Maria Sarbu, Jurnalul)

Gimesi Dóra - Fekete Ádám
Noditza

- Se știe că zânele pe lumea asta sunt numeroase ca nodurile de pe firul vieţii. Zânele primăverii, zânele bucătăriei, zânele vatmanilor etc. Dar este o clasă de zâne din care există doar una.
Aceasta e Noditza.
- Şi cine-i aia?
- Eu.
- Asta e dusă cu pluta!.
- Acum se pune problema: ce face Noditza asta?
Păi face noduri, vă rog frumos. Ghemuri. Legături. Dar ce noduri, ce ghemuri, ce tricotează?
Şireturi, desigur. Leagă şireturile domnişorilor şi domnişoarelor şi nu există foarfecă, cuţit, vrajă care ar putea desface nodurile Noditzei.

Și dacă totuși există? Și nici nu e vrajă?



Wajdi Mouawad
Incendii

Într-o lume pe care foarte mulți dintre noi o percepem ca fiind tot mai rece și mai individualistă, trecutul şi poveștile înaintașilor noștri rămân adesea într-un plan secundar. Dar nu ne putem raporta just nici la prezent, nici la viitor fără să privim în trecut, căci acolo se află „adevăruri care nu pot fi revelate decât cu condiţia de a fi descoperite”, după cum susține unul dintre personajele centrale din piesă.

Montat în premieră națională la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, textul Incendii de Wajdi Mouawad (canadian de expresie franceză, cu origini libaneze), este o poveste de tip puzzle despre pierderea unui trecut misterios și plin de tenebre, ce se lasă cu greu recuperat. Subiectul reprezintă parcursul sinuos și inițiatic al gemenilor Jeanne și Simon, în încercarea acestora de a decripta trecutul mamei lor care, înainte de moarte, a tăcut cinci ani de zile.

Piesa a fost adaptată pentru filmul omonim nominalizat la premiile Oscar la categoria „Cel mai bun film străin” al anului 2011.

7/7

Durata: 50'
Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori.
Răsar şi pier cu rândul, fiecare:
Mai multe roluri joacă omu-n viaţă,
Iar actele sunt cele şapte vârste.
Întâi e prunc : în braţele dădacei
Scânceşte, ţipă şi nu-şi află locul.
Şcolar apoi, cu un ghiozdan în mână
Şi faţa fragedă ca zorii zilei,
Târându-se spre şcoală-ncet ca melcul.
Pe urmă-ndrăgostit, suflând încins
Ca un cuptor, cântă cu glasul stins
Sprâncenele-mbinate ale iubitei.
Soldat pe urmă, suduind amarnic,
Bărbos şi mustăcios ca leopardul,
Gata să se-ncaiere oricând,
Dând buzna, până-n gurile de tun,
Să-nhaţe băşicuţa de săpun
A gloriei. Judecător, apoi,
Cu pântec rotofei, mai mare dragul,
Plin de claponi şi barba rotunjită
Cu vorba înţeleaptă şi ochii încruntaţi –
Aşa îşi joacă rolul.
Ciorapi de lână poartă-n vârsta-a şasea,
Papuci şi ochelari pe nas,
Nădragi în care descărnatele-i picioare
Plutesc ca-n nori; bărbătescu-i glas
Piţigăiat e iar, ca de copil.
În scena cea din urmă care-ncheie
Peripeţiile acestui basm,
E prunc din nou, nimic nu ţine minte,
Dinţi n-are, n-are ochi, nici gust – nimic.

W. Shakespeare: Cum vă place
traducere: Virgil Teodorescu


bazat pe Paradisul pierdut de John Milton
Cer şi Pământ

Durata: 1h 20'

după basmul lui Lázár Ervin
Zâna cu şapte capete

„Cine-i cel cu şapte capete?”
„E monstrul cu şapte capete, cel care te-a blestemat...”
 
Într-o lume perfectă, unde toată lumea arată de parcă ar fi ieşit dintr-o revistă de modă, unde toţi sunt frumoşi şi faimoşi, perfecţi şi de succes, cum îşi găseşte locul cel care e altfel decât ceilalţi?
Spectacolul este inspirat din basmul Zâna cu şapte capete, scris de scriitorul maghiar Lázár Ervin şi este o poveste despre acceptarea de sine şi a celorlalţi. Subiectul a fost transpus în prezent nostru, acela care, prin aşteptările sale perfect lustruite, ne îngreunează viaţa. 
 

 

după Nick Hornby
Sus în adâncuri

Durata: 1h 40'
În noaptea de Revelion viaţa a patru străini se schimbă pentru totdeauna. Chiar în momentul în care au luat decizia de-a renunţa.

Spectacolul Sus în adâncuri este o comedie neagră care ne înfăţişează patru protagonişti confruntaţi cu teme precum singurătatea, depresia şi sinuciderea. Acţiunea începe în noaptea de Revelion, când viaţa lui Martin, prezentator TV decăzut, a lui Maureen, mamă singură cu un copil bolnav, a lui JJ, un tânăr cu ambiţia de a deveni star şi a lui Jess, fiica rebelă a unui politician, se schimbă pentru totdeauna. Montarea este comică, păstrând o adâncime umană reală.

Personajele din Sus în adâncuri nu sunt eroi tragici, nici nu ar putea fi. Acest spectacol funcţionează ca o critică a timpurilor şi a societăţii în care trăim, într-un mod în care problemele şi personajele prezentate ne par absolut reale şi legitime.  

Afacere murdară

Frica, neîncrederea, vulnerabilitatea și agresiunea stau ghemuite pe rafturile sufletului. Pe dinafară, nu transpare nimic. Degeaba scrijelim glazura, foarte rar vedem dincolo de suprafaţă. Vitrine murdare. Gesturi ambigue. Mesaje mâzgălite. Ordine opuse. Deodată. Ne obişnuim cu lacrimile. Şi cu zâmbetele contrare. Ne agăţăm de convingeri potrivnice. Mai putem, oare, să ne privim direct în ochi? De ce ne stau gândurile cu ochii plecaţi?

Martin McDonagh
Regina frumuseții din Leenane

Englezul de origine irlandeză Martin McDonagh își scrie piesele de mare succes despre îndepărtatele meleaguri irlandeze într-un stil inconfundabil. Ne înfăţişează destine tragice, mărunte, aflate în situaţii limită, aparent fără ieșire, cu o cunoaștere profundă a naturii umane, cu mult umor negru, sfâșietorși deseori în culori terifiante. Felul în care eroii noștri de zi cu zi se luptă cu marile probleme ale vieții e impresionant, emoționant, dar şi amuzant.

 

Premiera absolută a piesei Regina frumuseții din Leenane a avut loc în anul 1996, iar în limba maghiară textul a fost pus în scenă pentru prima dată în 1997, în traducerea lui Upor László, regizorul spectacolului timișorean.

 

Acest mic sat irlandez numit Leenane se află foarte departe de Timișoara, Novi Sad sau chiar Budapesta. Dar întâmplările din această piesă sunt de zi cu zi, chiar şi aici. Sper sincer că răsturnările de situaţie şi momentele cele mai dramatice din piesă îi sunt cunoscute spectatorului numai din auzite. Rar mai găsim printre noi pe cineva atât de norocos/ghinionist, care să nu fi experimentat pe propria-i piele agoniile, respectiv frumuseţea ciudată şi profundă a relaţiilor dintre personajele interdependente, fără nicio speranţă. Aşadar Leenane este aici, iar noi suntem acolo în Leenane. - Upor László
 

Samuel Beckett
O, ce zile frumoase!

„O, ştiu prea bine, când doi oameni sunt împreună - aşa cum suntem noi - când unul îl vede pe celălalt, nu înseamnă neapărat că şi celălalt îl vede pe el, viaţa m-a învăţat şi... asta." 

 

O, ce zile frumoase! vorbeşte despre probleme, situaţii de viaţă şi relaţii. Dar este important ca spectatorul să decidă în legătură cu ceea ce a văzut. 

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie